Sorana a fost eliminată de germanca Antonia Lotner (291 WTA) cu scorul de 1-6, 7-5, 6-3. Primul set a fost la discreţia româncei, ea distanţându-se la 5-0. Partea a doua a meciului a fost ceva mai echilibrată: Cîrstea a condus cu 2-0, Lotner a revenit la 3-2, după care s-a mers cap la cap până la 6-5. Sorana a servit pentru a duce setul în tie-break, dar de la 30-0 a pierdut patru puncte la rând, astfel că învingătoarea urma să se decidă în decisiv. Românca a început în forţă, distanţându-se la 3-1, dar din acest moment nu a mai câştigat niciun game până la final.
Ioana Loredana Roşca (cs 3) a pierdut finala turneului de la Getxo (Spania, 10.000), fiind învinsă de Jessica Ponchet (Franţa, cs 5) cu 4-6, 6-2, 6-1. De asemenea, Irina Fetecău (cs 2) a ratat calificarea în ultimul act al competiţiei de la Iaşi (10.000 de dolari), italianca Giorgia Marchetti impunându-se cu 7-5, 7-6 (4). În schimb, la Sharm el-Sheikh (Egipt, 10.000 de dolari), Ana Bianca Mihăilă (cs 8) s-a calificat în finală, după ce a învins-o pe Clemence Fayol (Franţa, cs 8) cu 4-6, 6-0, 6-3. La rândul ei, Ioana Gheorghiţă a trecut, în primul tur al calificărilor de la Prokuplje (Serbia, 10.000 de dolari) de Jana Lazarevic (Serbia) cu 6-2, 6-0.
Ambii băieţi care au avut meciuri azi au fost învinşi: Dragoş Iarmil Torge de italianul Joy Vigani cu 6-4, 6-0 în calificări la Kramsah (Austria, 10.000 de dolari), iar Vladimir Filip tot de un italian, Federico Bertuccioli, în prima rundă preliminară de la Casinalbo (Italia, 10.000 de dolari).
Foto: Neal Trousdale







Daca ai deja cont, poti sa te autentifici pentru a comenta mai simplu!
Fii primul care lasa un comentariu!