Meciul a durat o oră şi 35 de minute, iar în primul set nu s-a consemnat niciun tie-break, chiar dacă fiecare jucătoare a avut şanse să câştige pe serviciul adversarei (Sorana – 4, iar Nicole – 2). În tie-break, Cîrstea a condus cu 3-0 şi 5-2, iar la 6-3 a convertit în punct prima ocazie de a închide setul. Partea a doua a confruntării a început cu un break al americancei, după care Sorana-Mihaela a avut o serie de şase game-uri la rând. Românca o va întâlni în optimi pe partenera ei de dublu la turneul australian, letona Anastasija Sevastova. Aceasta din urmă ocupă locul 16 mondial, este a şaptea favorită şi a eliminat-o cu 6-1, 6-3 pe australianca Samantha Stosur (41 WTA). Partida este a treia de pe Terenul 1 şi începe aproximativ la ora 6.30 a României. Cîrstea conduce cu 2-0 la meciurile directe, după ce s-a impus cu 6-3, 6-0 în 2013 în sferturi la Pattaya (Thailanda) şi cu 7-6 (4), 3-6, 6-3 anul trecut în turul 2 la Miami (Statele Unite).
La dublu, Sorana-Mihaela şi Anastasija au fost învinse în primul tur cu 6-1, 6-2, de cuplul Lyudmyla Kichenok, Makoto Ninomiya (Ucraina, Japonia).
Foto: pagina de instagram a româncei







Daca ai deja cont, poti sa te autentifici pentru a comenta mai simplu!
Fii primul care lasa un comentariu!