Calificare muncită a Simonei Halep în primul tur la Australian Open

Jucătoarea română Simona Halep (1 WTA, cs 1) s-a calificat, nu fără dificultate, în runda a doua la Australian Open (Melbourne, 62,5 milioane de dolari australieni premii totale), primul turneu de Mare Şlem al anului, după ce a învins-o pe estoniana Kaia Kanepi (71 WTA) cu 6-7 (2), 6-4, 6-2.

15.01.2019 20:21, de , 0 comentarii , Galerie Foto

Calificare muncită a Simonei Halep în primul tur la Australian Open

Halep, finalistă anul trecut la Melbourne, a obţinut victoria după două ore şi 11 minute. Românca înregistrase ultimul succes pe 19 august 2018, în semifinale la Cincinnati, 6-3, 6-4 cu belarusa Arina Sabalenka. Kanepi a început în forţă şi a condus în general schimburile, revenind după ce şi-a pierdut serviciul în debutul primului set (1-2). Halep a fost într-o cursă de urmărire în restul setului, a salvat două mingi de set şi l-a trimis în tiebreak, unde Kanepi s-a impus cu 7-2. Simona a început cu dreptul actul 2, dar şi-a pierdut serviciul (1-2), reuşind un contra-break imediat (2-2). La 5-4 în favoarea sa pe serviciul Kaiei, Simona a fructificat a patra minge de set de care a beneficiat şi a egalezat situaţia. În decisiv, numărul erorilor comise de Kanepi a fost tot mai mare, iar Simona a rupt echilibrul la 2-2, reuşind patru ghemuri la rând şi obţinând o victorie meritată. Kaia învinsese anul trecut la US Open, în primul tur, cu 6-2, 6-4. De remarcat că baltica nu a mai jucat de la înfrângerea în faţa Serenei Williams în optimi la Flushing Meadows. Liderul mondial va înfrunta în turul 2 pe americanca Sofia Kenin (37 WTA), care a trecut în prima rundă de rusoaica Veronika Kudermetova (111 WTA, venită din calificări) cu 6-3, 3-6, 7-5. Va fi primul duel direct.

„Vă mulţumesc! Aţi fost fantastici, vă mulţumesc pentru ajutor. Mă bucur că am câştigat. Nu vreau să-mi amintesc înfrângerea de la US Open din 2018, ştiam ce trebuie să fac, ştiam că trebuie să fiu puternică, să am încredere. Sunt foarte fericită. Acum merg cu mai multă încredere în turul secund, o să fie la fel de greu, voi avea mult mai mult de muncă”, a declarat Simona după meci. „Fiecare meci e greu. Oamenii de aici au fost foarte amabili cu mine. Îmi place Australia, sunt pe jumătate australiancă, pentru că am avut un antrenor australian. Multumesc, Darren, pentru toţi aceşti ani!”, a mai spus ea.

La conferinţa de presă, Simona a dat declaraţii mai consistente. „Mi-am spus că nu trebuie să renunț și cred că de asta am jucat fiecare minge. A fost cel mai bun meci al meu din ultima vreme, nu am făcut cadou nicio minge. Cred că am făcut un progres din acest punct de vedere. Sunt fericită că am câștigat și atâta tot. Nu contează altceva pentru că nu sunt la cel mai bun nivel în momentul de față și nu îmi doresc decât să îmi îmbunătățesc jocul”, a spus ea.

Întrebată cum e să nu-l mai aibă în echipa sa pe cel care a ajutat-o să ajungă prima în lume şi să câştige în premieră un titlu de Grand Slam, Halep a spus, zâmbind: „Ciudat. Şi dificil. Însă e prin preajmă, mă mai ajută cu sfaturi şi a fost de câteva ori la antrenamentele mele. Îi mulţumesc că e aproape de mine. Suntem prieteni buni, chiar dacă nu mai avem o relaţie antrenor-jucătoare. Când a venit la antrenament, am simţit că e tot antrenorul meu. Nu a fost nicio diferenţă. E greu să nu mai facă parte din echipa mea. Cu siguranţă, e greu fără antrenor la acest nivel. Am nevoie de unul, vom vedea după turneu”, a spus Simona, la conferinţa de presă.

Într-un interviu acordat site-ului WTA, Simona Halep a vorbit despre relaţia pe care o are în prezent cu fostul său antrenor. „A luat decizia din cauza familiei, iar familia este întotdeauna pe primul loc. Nu am fost dezamăgită sau supărată, am înţeles perfect. Avem o relaţie foarte bună. Vorbim aproape în fiecare zi. I-am cerut un sfat şi mi l-a dat. Am discutat şi după finalul sezonului. Evident, nu este la fel, pentru că nu mai este antrenorul meu. Dar ne leagă o mare prietenie şi asta este cel mai important. Ultimii patru ani au fost cu Darren şi au fost cei mai buni”, a declarat Halep.

„A fost o tragere la sorți dificilă pentru mine, iar victoria este extrem de importantă pentru am venit nu foarte încrezătoare la acest turneu. Nu mai câștigasem un meci de la Cincinnati. Primul tur la un Grand Slam nu este niciodată ușor, iar eu pierdusem cu ea la US Open, așa că am simțit puțină presiune. Mi-am spus că nu am nimic de pierdut, știam că lovește foarte puternic și voi avea nevoie de timp să preiau conducerea meciului, așa că nu am renunțat nicio clipă. A fost important să nu renunț și cred că de asta am câștigat”, a spus Simona Halep în adrul conferinței de presă.

Pentru a fi sigură că se menţine pe prima poziţie a clasamentului şi după turneul de la Melbourne, românca trebuie să ajunga cel puţin în finală şi germanca Angelique Kerber să nu câştige trofeul. În orice alt scenariu, există şanse mari ca sportiva noastră să fie depăşită de cineva. De menţionat că nici daneza Caroline Wozniacki nu va mai putea să o întreacă, după Australian Open, dacă Simona o învinge pe Kenin, în turul secund.

După victoria liderului mondial în primul tur la Australian Open, ziariştii de la L'Equipe au marcat momentul când Halep a câștigat ultimul meci. „Erau cinci luni de la ultima victorie a Simonei, în semifinale la Cincinnati, iar aceasta nu și-a putut ascunde zâmbetul după victoria cu Kaia Kanepi. Halep și-a luat, astfel, și revanșa pentru înfrângerea de la US Open”, au scris francezii.

Cei de la AS au scos în evidență problemele româncei. „Madison Keys și Karolína Plíšková au obținut victorii facile, Halep a suferit”, au titrat spaniolii. „Halep o învinge pe Kanepi în trei seturi”, au scris și cei de la Mundo Deportivo. Cei de la BBC Sport au scris că Simona a evitat să devină primul număr 1 WTA eliminat în primul tur, la două turnee consecutive de Grand Slam. La US Open, Simona Halep a fost eliminată în runda inaugurală chiar de Kaia. “Simona Halep a evitat să devină primul lider mondial care e eliminat consecutiv în runda inaugurală la două turnee de Grand Slam. Românca a revenit impresionant și și-a luat revanșa în fața lui Kanepi pentru înfrângerea de la US Open”, au scris cei de la BBC Sport, în timp ce Reuters a titrat: „O Halep determinată a supraviețuit obstacolului numit Kanepi”.

Foto: paginile de twitter WTA şi a competiţiei şi site-ul oficial al turneului

Galerie Foto


Citeşte mai multe despre: Simona Halep, Australian Open, wta, Melbourne, Kaia Kanepi


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!