Jucătoarea română Irina-Camelia Begu și chinezoaica Saisai Zheng s-au calificat în optimi probei de dublu la Roland Garros (Franţa, 39,2 milioane de dolari), al doilea turneu de Mare Șlem al anului, care se desfăşoară pe terenurile din complexul sportiv Stade Roland Garros.
Begu şi Zheng le-au învins pe Abigail Spears şi Katarina Srebotnik (Statele Unite, Slovacia; cs 8) cu 1-6, 6-4, 6-3 la capătul unui meci care a durat o oră şi 41 de minute. În primul set, românca şi chinezoaica şi-au făcut serviciul la 1-0 pentru adversare, după care nu au mai realizat niciun game până la finalul manşei. În partea a doua a meciului s-a mers cap la cap până la 5-4 pentru Irina-Camelia şi Saisai, moment în care acestea au realizat break (la a doua “încercare”), au câştigat setul şi, implicit, au trimis partida în decisiv. Begu şi Zheng au început în forţă setul al treilea, desprinzându-se la 3-0 după un break în al doilea game, după care nu şi-au mai pierdut serviciul până la final. În optimi, învingătoarele le vor întâlni pe chinezoaicele Ying-Ying Duan şi Shuai Peng, care le-au pe rusoaicele Daria Kasatkina şi Irina Hromaceva cu 6-1, 6-3. Pentru că au trecut de turul 2, Irina-Camelia şi Zheng vor primi câte 240 de puncte WTA. La simplu, românca a părăsit competiţia în primul tur, fiind învinsă de columbianca Mariana Duque Marino cu 7-6 (2), 6-4.







Daca ai deja cont, poti sa te autentifici pentru a comenta mai simplu!
Fii primul care lasa un comentariu!