Irina-Camelia îşi continuă perioada nefastă, care a început după BRD Bucharest Open. La cele şapte turnee la care a participat după ce a câştigat competiţia din România o singură dată a trecut de primul tur, săptămâna trecută, la Seul. În rest – a „bifat” patru eliminări în runda de debut, una în primul tur preliminar şi alta în al doilea tur preliminar. Dacă până acum fusese învinsă de jucătoare aflate în primele 150 din lume (Caroline Garcia, Venus Williams, Taylor Townsend, Jana Cepelova, Kateryna Kozlova sau Haddad Maia Beatriz), de această dată românca s-a văzut depăşită de o jucătoare de pe poziţia 308 WTA. Este vorba de rusoaica Vera Zvonareva, venită din calificări. Ea a avut o perioadă de inactivitate de 2 ani (aprilie 2015 – iunie 2017), timp în care s-a măritat şi a născut. Practic, de când s-a întors pe teren, a câştigat 19 meciuri şi a pierdut şase, bifând meciuri şi în turnee ITF şi în competiţii WTA.
Meciul dintre Irina-Camelia şi Vera a durat două ore şi 27 de minute. Primul set a fost foarte echilibrat, cu game-uri lungi. Irina şi-a păstrat serviciul greu, salvând nu mai puţin de 12 mingi de break, câte 4 de fiecare dată când a servit. Nu-i mai puţin adevărat că a pus capăt setului la 5-2 cu un game alb. În partea a doua a confruntării, Vera a realizat break-uri la 1-0 şi 5-2, ducând meciul în decisiv. La 2-2 în al treilea set s-au consemnat două break-uri, iar la 4-5 Begu a servit pentru a rămâne în meci. La 30-30, însă, Zvonareva a câştigat cele două puncte care i-au adus calificarea în turul secund, unde o va întâlni pe franţuzoaica Pauline Parmentier (100 WTA), care a trecut de Risa Ozaki (Japonia, 91 WTA) cu 6-2, 6-4.
În urma acestui rezultat, România nu mai are nicio reprezenantă la simplu. În schimb, la dublu Ana Bogdan s-a calificat în turul secund, alături de elveţianca Stefanie Voegele. Cele două le-au învins în runda de debut pe Nigina Abduraimova şi Akgul Amanmuradova (ambele din Uzbekistan) cu 3-6, 7-5, 10-6. Ele le vor întâlni în continuare pe învingătoarele partidei Lidziya Marozava, Sabina Sharipova (Belarus, Uzbekistan) - Nao Hibino, Oksana Kalashnikova (Japonia, Georgia; cs 2).
Foto: Dumitru Constantin







Daca ai deja cont, poti sa te autentifici pentru a comenta mai simplu!
Fii primul care lasa un comentariu!