Begu a eliminat o favorită, Bogdan a fost învinsă de Kerber

Jucătoarea română Irina-Camelia Begu (40 WTA) s-a calificat în turul 3 la French Open (Paris, 39.197.000 de euro premii totale), al doilea de Mare Şlem al anului, care se desfăşoară pe terenurile din complexul sportiv de la Roland Garros, în timp ce Ana Bogdan (66 WTA) s-a oprit în runda a doua.

01.06.2018 14:43, de , 0 comentarii , Galerie Foto

Begu a eliminat o favorită, Bogdan a fost învinsă de Kerber

Begu a învins-o pe Shuai Zhang (China, 27 WTA, cs 27) cu 6-3, 6-4, la capătul unui meci care a durat o oră şi 55 de minute, în care nu s-a consemnat niciun game alb. Partida a debutat cu un break al româncei, aceasta având primele emoţii la 3-2, când a fost nevoită să salveze două mingi de break. În game-ul imediat următor, Irina-Camelia a câştigat din nou pe serviciul adversarei, după care chinezoaica a realizat break. A urmat cel mai lung game al meciului, în care s-au jucat 26 de puncte, la finalul căruia românca a convertit în punct a şasea minge de set. Începutul părţii a doua a confruntării a fost controlat de favorită, care s-a distanţat la 3-1 după un game în care a salvat trei mingi de break la rând. În acel moment, însă, Irina-Camelia a avut o serie de patru game-uri la rând, după care s-a aflat în situaţia de a servi pentru meci. Ea a ratat o primă minge de meci şi şi-a pierdut serviciul, dar a încheiat conturile ca în setul precedent: cu un break. Următoarea adversară a lui Begu este Caroline Garcia (Franţa, 7 WTA, cs 7), învingătoare cu 6-4, 3-6, 6-3 în faţaaltei chinezoaice, Shuai Peng (41 WTA). Caroline conduce cu 3-2 la meciurile directe.

La rândul ei, Ana Bogdan şi-a încheiat aventura la Roland Garros, la capătul meciului cu Angelique Kerber (Germania, 12 WTA, cs 12). Aceasta s-a impus cu 6-2, 6-3 în 62 de minute după o confruntare pe care a controlat-o aproape în totalitate. În setul de debut, fostul lider mondial s-a desprins la 5-1, iar în partea a doua a condus cu 5-2. Ana a realizat două break-uri, câte unul în fiecare set, iar în urma accederii în turul secund ar putea ajunge în TOP 60 WTA. În turul trei, Kerber o va întâlni pe olandeza Kiki Bertens (2 WTA, cs 18), care a avut nevoie de 73 de minute pentru a trece de Aliaksandra Sasnovich (Belarus, 55 WTA) cu 6-4, 6-2.

Foto: Neal Trousdale

Galerie Foto


Citeşte mai multe despre: Irina Begu, ana bogdan, wta, Roland Garros, Angelique Kerber, Franţa, Shuai Zhang


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!