În a doua partidă a zilei, francezul Jo-Wilfried Tsonga îl va avea ca adversar pe Marin Čilić, numărul 1 croat. Sâmbătă are loc meciul de dublu, între perechea franceză Pierre-Hugues Herbert, Nicolas Mahut şi cuplul croat Mate Pavić, Ivan Dodig. Duminică urmează să se dispute ultimele jocuri de simplu, Chardy - Čilić şi Tsonga - Ćorić. Ediţia din acest an a Cupei Davis este ultima care se va disputa după actualul format, începând din 2019 urmând că 18 să participe la un turneu final de o săptămână, în luna noiembrie, la Madrid.
Alegerea lui Yannick Noah a fost o surpriză deoarece Lucas Pouille părea prima opţiune în absenţa veteranilor Gael Monfils sau Gilles Simon. Chardy conduce cu 2-1 în scorul întâlnirilor directe cu Ćorić. „Ştiu că va fi un meci dificil pentru mine, chiar dacă l-am învins în trecut, acum totul e diferit. Este o finală, e o situaţie schimbată, acum nu mai contează locul din clasamentul ATP”, a spus Chardy. În celalalt meci de simplu, croatul pare clar favorit: Čilić s-a impus în 5 din ultimele 7 meciuri, iar Tsonga nu a mai câştigat o partidă din februarie. „Sunt în formă fizică bună, voi intra pe teren fără teamă, nu am nimic de pierdut”, a spus Tsonga. „Va fi un meci tare, toate lumea are aşteptări mari, dar eu sunt pregătit ca de obicei şi sunt gata să joc cel mai bun tenis al meu”, a spus Marin Čilić.
Programul complet al meciurilor este următorul:
azi, de la ora 15.00:
Jérémy Chardy (40 ATP) - Borna Ćorić (12 ATP), 2-1 la meciurile directe
Jo Wilfried Tsonga (259 ATP) - Marin Čilić (7 ATP), 4-5 la meciurile directe)
mâine, de la ora 15.00:
Pierre Hugues Herbert, Nicolas Mahut - Ivan Dodig / Mate Pavić
duminică, de la ora 14.00:
Chardy - Čilić (3-5 la meciurile directe)
Tsonga - Ćorić (1-0 la meciurile directe)
Cele două echipe s-au mai întâlnit de două ori în Cupa Davis: în 2004, când Franţa s-a impus în turul 1 al competiţiei şi în 2016, când a câştigat Croaţia, în semifinale. Croaţia a ajuns în finală după ce a eliminat puternica echipă a Statelor Unite ale Americii cu 3-2. Practic, Ćorić a fost cel care a calificat echipa, după ce l-a învins pe Frances Tiafoe, iar croaţii au ajuns în a treia finală din istorie, după cea câştigată în 2005 şi cea pierdută în 2016. De cealaltă parte, Fraţa s-a calificat în finală, după ce a eliminat reprezentativa a Spaniei, scor 3-0.
Foto: pagina de twitter a competiţiei







Daca ai deja cont, poti sa te autentifici pentru a comenta mai simplu!
Fii primul care lasa un comentariu!