Jucătoarele române Ana Bogdan (124 WTA, cs 3) şi Alexandra Dulgheru (652 WTA) s-au calificat în ultimul tur al „preliminariilor” pentru Volvo Car Open (Charleston, Statele Unite, 710.900 de dolari), turneu care se desfăşoară pe terenurile din complexul Daniels Island Family Circle Stadium. Ana Bogdan a învins-o fără niciun fel de emoţii pe Aleksandra Wozniak (Canada, 314 WTA), scorul final fiind 6-1, 6-0 pentru româncă. Singurul game câştigat de jucătoarea de peste ocean a fost consemnat la scorul de 1-0 pentru Ana, pe serviciul româncei. Jucătoarea din Sinaia a avut nevoie de 68 de minute pentru a se califica, ea cedând în tot meciul 29 de puncte.
În turul 2 – şi ultimul – al calificărilor, Ana o va întâlni pe Alexandra Dulgheru (652 WTA). Aceasta a învins-o cu 6-2, 6-3 pe Lucie Hradecka (159 WTA, cs 10). Cehoaica a condus o singură dată, la finalul primului game al confruntării care a durat 89 de minute, câştigat pe serviciul româncei. În primul set, Alexandra s-a desprins la 5-1, iar după ce şi-a pierdut din nou serviciul, a convertit în punct prima minge de set. Dulgheru a condus cu 3-0 în partea a doua a meciului, Hradecka şi-a făcut serviciul, după care au urmat patru break-uri care au făcut ca scorul să devină 5-3 pentru româncă. Aceasta a servit pentru meci şi a încheiat socotelile la a treia oportunitate.
Meciul dintre cele două românce va avea loc azi, este al treilea al zilei de pe terenul 3 şi începe aproximativ la ora locală 13.00 (20.00 a României). Învingătoarea se va califica pe tabloul principal, unde mai este prezentă o singură româncă, Irina-Camelia Begu (28 WTA, cs 10), ea urmând să o întâlnească în primul tur pe Çağla Büyükakçay (Turcia, 106 WTA).
Daca ai deja cont, poti sa te autentifici pentru a comenta mai simplu!
Fii primul care lasa un comentariu!