Amendă de 18.000 de dolari pentru Serena Williams

WTA, forul care se ocupă de tenisul feminin, a anunţat, printr-un mesaj pe site-ul oficial, că va deschide o investigaţie asupra celor întâmplate în finala feminină de la US Open, când nervii Serenei Williams au cedat.

10.09.2018 15:44, de , 0 comentarii , Galerie Foto

Amendă de 18.000 de dolari pentru Serena Williams

La puţin timp de la anunţ, organizatorii au amendat-o pe americancă cu 18.000 de dolari pentru evenimentele provocate în timpul meciului cu Osaka. Serena va primi însă 1,8 milioane de dolari pentru atingerea ultimului act de la Flushing Meadows. Astfel, Serena a fost amendată cu 10.000 de euro pentru că l-a numit hoţ pe arbitrul Carlos Ramos, cu 4.000 de dolari pentru coaching şi cu 3.000 de dolari pentru că şi-a rupt racheta.

Până să recurgă la amendă, pentru a nu inflama şi mai mult spiritele, forul a transmis un mesaj în care a vorbit frumos despre ambele jucătoare, a atras atenţia că lumea tenisului trebuie să se bucure de finala de la Flushing Meadows, dar a anunţat că evenimentele de pe cea mai mare arenă a lumii nu vor rămâne neinvestigate: „Ambele au jucat un tenis de un nivel excelent pe parcursul turneului, dar sunt probleme din timpul meciului care trebuie investigate. Dar, în această seară, e timpul să celebrăm ce s-a întâmplat şi ce au obţinut cele două jucătoare. Naomi e o campioană meritorie şi Serena a judecat momentul cu o clasă care ne face mândri”, e mesajul celor de la WTA.

Scandalul s-a aprins în finala feminină de la US Open de la un gest făcut în tribună de Patrick Mouratoglou. Arbitrul Carlos Ramos a văzut semnul făcut în game-ul doi al setului secund de cel care este cunoscut de toţi fanii tenisului drept „The Coach” şi imediat a sancţionat-o pe Serena Williams cu avertisment. La finalul partidei, Mouratoglou a recunoscut într-un interviu pentru ESPN că arbitrul a văzut corect.

„WTA consideră că nu ar trebuie să existe grade diferite de toleranţă faţă de emoţiile exprimate de bărbaţi şi femei şi se angajează să se asigure că toate jucătoarele vor fi tratate în aceeaşi manieră”, a scris directorul WTA, Steve Simon, într-un comunicat.

Foto: pagina oficială a competiţiei

Galerie Foto


Citeşte mai multe despre: Serena Williams, US Open, grand slam, wta, Flushing Meadows, Statele Unite ale Americii, Naomi Osaka


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!