Al cincilea titlu la al 100-lea meci

Elveţianul Roger Federer (17 ATP, cs 17) a cucerit al 18-lea titlu de Mare Şlem şi al cincilea la Australian Open, după ce l-a învins pe spaniolul Rafael Nadal (9 ATP, cs 9) cu 6-4, 3-6, 6-1, 3-6, 6-3, în trei ore şi 40 de minute.

30.01.2017 04:45, de , 0 comentarii , Galerie Foto

Al cincilea titlu la al 100-lea meci

În urma acestui succes, care a venit la al 100-lea meci al elveţianului la Melbourne, Federer primeşte 2.000 de puncte ATP, iar Nadal 1.200. Bilanţul întâlnirilor rămâne, însă, în favoarea spaniolului, 23-12. A fost al 12-lea meci disputat între Nadal şi Federer la turneele de Grand Slam, Rafa conducând cu 9-3. Federer, 35 de ani, s-a mai impus la Australian Open în 2004, 2006, 2007 şi 2010. De partea cealaltă, Nadal, 30 de ani, are în palmares 14 trofee la competiţiile de Mare Şlem, dintre care doar unul la Australian Open, cel din 2009, când s-a impus chiar în faţa lui Federer.

"În primul rând, îl felicit pe Roger pentru felul în care a jucat astăzi. A fost o lună minunată pentru mine. Pentru prima dată în carieră petrec o lună minunată în Australia, o ţară superbă. Atmosfera este fantastică mereu la Melbourne. Întotdeauna e dificil să revii, am lucrat mult în aceste două săptămâni, probabil că Roger a meritat puţin mai mult decât mine victoria. O să continui să lupt întreg sezonul. Sper să am un sezon foarte bun şi să mă întorc de multe ori aici, să câştig trofeul. E superb şi trofeul finalistului, dar e mult mai bun cel al câştigătorului. O să lupt din greu să iau trofeul în viitor. Vă mulţumesc mult! Mulţumesc echipei mele, care a lucrat intens, familiei, suporterilor, tuturor celor care au făcut posibilă revenirea mea aici. Totodată, le mulţumesc sponsorilor turneului, probabil cel mai bine organizat turneu din lume", a declarat Nadal, festivitatea de premiere.

"Nici nu ştiu ce să spun, nu prea am cuvinte, Rafa a rostit nişte cuvinte minunate. Vreau să îl felicit pentru acest turneu. Niciunul dintre noi n-ar fi crezut că va ajunge din nou într-o finală de Mare Şlem, dacă îl întrebai în urmă cu 4-5 luni. Aş fi fost mulţumit şi dacă aş fi pierdut. Tenisul este un sport minunat. Toată lumea spune că munceşte mult, iar eu am făcut acelaşi lucru. Le mulţumesc celor din echipa mea. Nu credeam că voi ajunge aici, repet, dar am reuşit. Îi mulţumesc şi echipei lui Rafa, tenisul are nevoie de un om ca Nadal. Le mulţumesc suporterilor, pentru ei suntem aici pe teren şi ne fac să ne simţim speciali. Întotdeauna m-am simţit bine. Sper că nu am uitat nimic, mulţumesc pentru tot! Sper să ne revedem la anul, sunt foarte fericit că am câştigat, nu se putea o poveste mai fericită pentru mine", a afirmat Roger Federer, la final.

Foto: pagina de facebook a turneului

Galerie Foto


Citeşte mai multe despre: Australian Open, ATP, Rafael Nadal, Roger Federer


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!