Al 42-lea duel Nadal-Federer

Doi dintre cei mai mari jucători din toate timpurile, spaniolul Rafael Nadal (2 ATP, cs 3) şi elveţianul Roger Federer (3 ATP, cs 2), se vor înfrunta din nou în semifinale la Weimbledon, după ce pe 7 iunie au fost adversari în acelaşi act la Roland Garros.

12.07.2019 08:23, de , 0 comentarii , Galerie Foto

Al 42-lea duel Nadal-Federer

Meciul are loc azi, pe Terenul central, este al doilea meci al zilei şi începe la ora aproximativă 17.00 a României. Federer caută succesul cu numărul 9, după triumfurile din 2003, 2004, 2005, 2006, 2007, 2009, 2012 şi 2017. Pentru a ajunge în penultimul act, elveţianul a trecut cu 4-6, 6-1, 6-4, 6-4 de japonezul Kei Nishikori (7 ATP, cs 8). În urma acestui succes, elveţianul a devenit primul jucător din istorie cu 100 de victorii la acelaşi turneu de Mare Şlem. De partea cealaltă, Nadal a avut un meci mai uşor, cu americanul Sam Querrey (5 ATP): 7-5, 6-2, 6-2, după ceva mai mult de două ore. Dublu învingător la All England Club (2008 şi 2010), jucătorul originar din Manacor a pierdut un singur set în cinci meciuri jucate în acest an la turneul de pe iarba londoneză, cu australianul Nick Kyrgios, în turul 2. „Suntem din nou faţă în faţă şi e foarte greu de spus cine va câştiga. Cred că va fi un meci echilibrat, deocamdată vreau să mă bucur de acest succes”, a spus Nadal la final.

Va fi al 42-lea dintre cei doi, iar ibericul conduce cu 24-15 la capitolul confruntări directe, cu menţiunea că două succese s-au înregistrat în meciuri demonstrative la Abu Dhabi. Ultima dispută dintre Nadal şi Federer pe iarbă a avut loc acum 11 ani, în finală. Atunci, Nadal câştiga „cel mai frumos meci din istoria tenisului”, cum a fost numit de majoritatea specialiştilor, cu 6-4, 6-4, 6-7 (5), 6-7 (8), 9-7. Celelalte dispute pe iarbă, tot la Wimbledon, şi tot în ultimul act, au revenit lui Federer: 6-0, 7-6 (5), 6-7 (2), 6-3 în 2006 în finală şi 7-6 (7), 4-6, 7-6 (3), 2-6, 6-2 în 2007.

În turneele de Grand Slam, cei doi s-au întâlnit de 13 ori, Rafa conducând cu 10-3. De notat că la un moment dat scorul întâlnirilor directe era 23-9 în favoarea spaniolului. Din 2015, raportul de forţe s-a schimbat: elveţianul a câştigat 6 meciuri la rând în faţa marelui rival, care şi-a luat revanşa abia la Roland Garros 2019, pe suprafaţa preferată. 

În cealaltă semifinală se întâlnesc sârbul Novak Djokovic, liderul ATP şi principal favorit, şi spaniolului Roberto Bautista-Agut (22 ATP, cs 23). Este primul meci al zilei de azi de pe Terenul central şi începe la ora 15.00 a României. Nole s-a calificat lejer în semifinale, după ce a trecut de belgianul David Goffin (23 ATP, cs 21) cu 6-4, 6-0, 6-2. De partea cealaltă, ibericul l-a învins pe argentinianul Guido Pella (26 ATP, cs 26) cu 7-5, 6-4, 3-6, 6-3. Victoria a venit la capătul unui meci de trei ore şi zece minute, primul set durând o oră. Spaniolul ajunge prima oară într-o semifinală la un turneu de Mare Şlem, după ce tot în 2019 s-a oprit în sferturi la Australian Open. 

Sursa foto: pagina de twitter a competiţiei şi cea oficială a turneului

Galerie Foto


Citeşte mai multe despre: wimbledon, grand slam, ATP, Novak Djokovic, Rafael Nadal, Roger Federer, Marea Britanie, Roberto Bautista-Agut


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!