Al 11-lea duel Halep - Kerber

Jucătoarea română de tenis Simona Halep (7 WTA, cs 6) s-a calificat în sferturi la Nature Valley International (Eastbourne, Marea Britanie), după 6-1, 4-6, 6-3 cu slovena Polona Hercog (60 WTA) şi o va întâlni azi, de la ora aproximativă 15.15, pe Angelique Kerber (Germania, 5 WTA, cs 4).

27.06.2019 00:22, de , 0 comentarii , Galerie Foto

Al 11-lea duel Halep - Kerber

Partida a durat o oră şi 50 de minute, iar lucrurile au fost pe făgaşul normal până la 4-4 în setul secund, când românca a fost la serviciu. A urmat un break alb al adversarei, care ulterior şi-a adjudecat setul şi a trimit partida în decisiv. În ultima parte a confruntării, Halep a apăsat pe acceleraţie şi s-a desprins la 3-0, după care a fost la două puncte de 5-0. s-a făcut 4-2, iar la 5-2 Simona a ratat două mingi de meci, pe serviciul adversarei. Constănţeanca a urmat la serviciu şi a mai ratat o minge de meci până să încheie conturile. „A fost un meci greu, ştiam că joacă bine, a trebuit să fiu atentă, nu ştii la ce să te aştepţi pe iarbă. Am fost puternică pe picioare şi am greşit puţine puncte. Am fost la Londra, am jucat pe iarbă, îmi place să joc aici, la Eastbourne. Sper să joc mai bine decât acum doi ani. Vreau să fiu concentrată la ce am de făcut. Acum este diferit pentru că sunt diferită. Văd tenisul şi fiecare turneu altfel. Scopul meu este doar să fiu bună pe teren și să încerc să joc cel mai bun tenis de fiecare dată. Nu mă gândesc la rezultat, dar sunt încă motivat, deci asta este schimbarea”, a spus Simona Halep după meci.

„Când ai un moment greu în timpul unui meci, și la Wimbledon sigur vor fi destule, sigur va fi mai bine. Voi fi gata să schimb ceva, să-mi dau seama că nu există «coaching». Azi a fost o zi bună, chiar dacă am alternat evoluţiile şi am avut şi probleme în setul al doilea. Dar până la urmă totul a fost bine”, a declarat Simona.

În ceea ce priveşte următoarea adversară, germanca Angelique Kerber (5 WTA, cs 4), care a trecut cu 7-6 (4), 6-0 de Rebecca Petersson (Suedia, 66 WTA), Halep a spus: „Nu am văzut-o jucând, dar ştiu că îi place să evolueze pe iarbă. A câştigat în 2018 la Wimbledon şi cu siguranţă are încredere pe această suprafaţă. Nu am nimic de pierdut. Vreau să intru pe teren şi să câştig, să mă obişnuiesc din ce în ce mai mult cu această suprafaţă. Nu conteaza scorul, vreau doar să am un tenis bun”. „Cu Simona am avut tot timpul meciuri dificile, pe muchie de cuţit, aşa că mă aştept să fie la fel. Pentru mine acest turneu reprezintă cea mai bună pregătire pentru Wimbledon. E bine că am adversare bune, că turneul e dificil. Fiecare meci este foarte strâns şi echilibrat, aşa că trebuie să joc un tenis bun. Dar din acest motiv este cea mai bună pregătire pentru un turneu de Grand Slam”, a spus, la rândul ei, Kerber.

Duelul dintre cele două va ajunge la episodul 11. Românca este în avantaj, 6-4, trecându-şi în cont ultimele două victorii, ambele în turnee de Mare Şlem (în 2018, în semifinale la Australian Open şi în sferturi la Roland Garros). Cel mai tare meci dintre ele a avut loc la Australian Open 2018. Atunci, nemţoaica a avut două mingi de meci la rând, dar Halep s-a impus cu 9-7 în decisiv. „Cred că semifinala de la Melbourne a fost cel mai frumos meci şi cea mai mare bucurie”, a spus românca. 

Iată palmaresul meciurilor directe dintre Simona şi Angelique:

5-7, 6-2, 7-5 în 2009 în primul tur la Saint-Raphale (ITF, Franţa)

6-2, 6-3 în 2014 în finală la Doha

6-3, 5-7, 6-4 în 2015 în optimi la Toronto

2-6, 2-6 în 2016 în Fed Cup

5-7, 6-7 (2) în 2016 în sferturi la Wimbledon

6-0, 3-6, 6-2 în 2016 în semifinale la Montreal

3-6, 4-6 în 2016 în semifinale la Cincinnati

4-6, 2-6 în 2016 la Turneul Campioanelor

6-3, 4-6, 9-7 în 2018 în semifinale la Australian Open

7-6 (2), 6-3, 6-2 în 2018 în sferturi la Roland Garros

Foto: Pagina de facebook a româncei

Galerie Foto


Citeşte mai multe despre: Simona Halep, wta, Marea Britanie, Eastbourne


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!