A venit ziua marii finale de la Wimbledon

Jucătoarea română Simona Halep (7 WTA, cs 7) o va întâlni azi, puţin după ora 16.00 a României, pe americanca Serena Williams (10 WTA, cs 11) în finala celui de-al treilea turneu de Mare Şlem al anului, Wimbledon Championships (Londra, Marea Britanie, 38.000.000 lire sterline premii totale), care se desfăşoară pe terenurile din All England Lawn Tennis and Croquet Club.

12.07.2019 21:49, de , 0 comentarii , Galerie Foto

A venit ziua marii finale de la Wimbledon

Pentru Serena, va fi a 11-a finală pe iarba londoneză, şapte terminându-se cu victorii. De cealaltă parte, pentru Simona cea mai bună performanţă la Wimbledon era semifinala din 2014. La ediţia din acest an, Halep a pierdut un singur set în precedentele şase meciuri (în faţa Mihaelei Buzărnescu), în timp ce Williams a cedat două. Finalistele mau mai fost adversare ăână acum de zece ori, Serena conducând cu 9-1. Singura victorie a Simonei s-a consumat în 2014, în grupele Turneului Campioanei: 6-0, 6-2. „Consider că elementul cheie în meciurile dintre noi este înfrângerea pe care am suferit-o atunci în fața Simonei. Nu o voi uita niciodată. A jucat incredibil. Îmi amintesc mereu la ce nivel a jucat și știu că poate ajunge acolo din nou. Trebuie să fiu mai bună de atât”, îşi aminteşte americanca.

Indiferent de rezultat, Halep va ajunge, de luni pe locul 4 mondial, în timp ce Williams poate urca pe 8 în cazul unui succes sau pe 9.

„Vreau mai mult să câştig turneul decât să o opresc pe Serena (n.r. – de la a câştiga al 24-lea titlu de Mare Şlem şi a egala recordul deținut de Margaret Court). Mă concentrez doar pe ce am de făcut, nu mă gândesc la recordul ei. Recordurile ei sunt uriaşe deja, dar nu mă interesează în perspectiva finalei. Eu sunt concentrată pe mine, pe ce am eu de făcut”, a comentat Simona înaintea finalei. Ea a surprins multă lume la Wimbledon, pentru că iarba nu era suprafaţa preferată. Una dintre explicaţiile victoriilor şi jocului prestat este prezenţa fostului ei antrenor, Darren Cahill. Australianul a fost prezent la mai multe antrenamente şi îi oferă sfaturi fostei sale eleve. „Simona a avut nevoie de un impuls din punct de vedere psihologic. Iarba trebuie să îți fie prieten, nu dușman. E o foarte bună oportunitate. Întâlneşte cea mai bună jucătoare din istorie, pe cea mai bună suprafață a ei. Pricipalele arme sunt reverul și mobilitatea pe teren”, a spus Darren Cahill pentru Eurosport.

Tehnicianul australian a recunoscut că este surprins de jocul extraordinar arătat de veterana din Statele Unite. „Nu trebuie să te uiți că Serena a pierdut ultimele finale jucate, ci la cum a jucat în semifinală. Barbora Strýcová a avut planul A, planul B și planul C, însă nimic n-a funcționat. Serena a jucat incredibil de bine, nu mă așteptam la acest nivel din partea ei. Dar n-a jucat bine doar în semifinală, ci încă din prima rundă”, a mai spus Cahill.

La rândul lui, Ion Țiriac a dezvăluit unde se poate juca finala. „Prima minge pe care o joacă Halep mereu e importantă! Fie că servește sau primește. Dacă e în stare să o miște pe Serena cu prima minge, să nu-i dea o minge care să fie comodă pentru ea, atunci câștigă. E mult mai jucătoare și mult mai atletă. Trebuie să recunoaștem asta. Dacă ea reușește să o miște 2-3 metri pe Serena cu prima minge, iar cu a doua minge, care îi deschide terenul, o mai mișcă alți 2-3 metri, a treia minge nu mai există”, a spus el. „Pe hârtie, după părerea mea, Serena ar trebui să aibă mult mai multă frică sau emoție decât Simona, pentru că a fost de multe ori acolo, în finală, câștigătoare de 7 ori, dar Serena de azi nu mai e cea de acum 10 ani. Are 25 de kilograme în plus, are și mai mulți ani și nu se mai recuperează cum era înainte. Pentru că pe Serena am urmărit-o. În semifinale, la 6-1 și 5-2, abia se mai mișca. Era foarte obosită. Vârsta își spune cuvântul”, a mai spus Țiriac.

Specialistul Eurosport, suedezul Mats Wilander, susține că de serviciul Serenei Williams va depinde, în cea mai mare parte, stabilirea câștigătoarei. „Cred că Simona Halep are mult mai multe arme pe această suprafață. Principalul lucru va al acestui meci va fi felul în care va servi Serena. Dacă va servi bine, va fi foarte greu pentru Simona. Serena știe despre ce e vorba. A câștigat 7 titluri la Wimbledon. E nevoie să îi arate Serenei că trebuie să câștige meciul. «Am nevoie de primul meu Wimbledon, tu deja ai 7»”, a comentat Wilander. 

Brad Gilbert, expertul în tenis de la canalul american ESPN şi prieten cu Darren Cahill, crede că Simona are o misiune imposibilă. Fostul antrenor, printre alţii, al lui Andre Agassi, Andy Roddick sau Andy Murray, a analizat finala şi crede că Serena este mare favorită. „Cred că pentru Serena nu e important neapărat titlul cu numărul 24 în turneele de Grand Slam, ci mai degrabă numărul 4! Doar trei femei au câştigat un trofeu important după ce au născut Evonne Goolagong, Margaret Court şi Kim Clijsters. Dar să nu uităm că Serena nu mai este invincibilă, a pierdut 4 din ultimele 6 finale majore”, a remarcat el. Un element important este procentajul pe primul serviciu al Simonei. „Ca să învingă, Simona trebuie să aibă un procentaj mare la primul serviciu – pe al doilea, Serena o îngroapă! De asemenea, Simona trebuie să returneze bine pe serviciul Serenei. Am văzut ce fac adversarele ei, inclusiv Strýcová – stau pe linia de fund. Recomand Simonei să se uite la finala de anul trecut şi să vadă ce a făcut Angelique Kerber!”, a dezvăluit Gilbert, care-şi doreşte o finală de 3 seturi.

Tatăl Simonei, Stere Halep, o sfătuiește pe fata lui să pună presiune constant pe William. „Serena a început să îşi revină, chiar dacă o conduci, nu ştii când poate reveni. Cheia e să pui presiune constant pe ea, doar aşa va ceda. Are o mentalitate incredibilă şi un talent incredibil, joacă perfect. Dar nu e de nebătut”, a spus Stere Halep la Digi Sport. El este de părere că Simona trebuie să facă abstracție de palmaresul impresionant al Serenei Williams: „e normal să aibă respect faţă de o legendă a tenisului mondial. Dar când intri la luptă «uiţi» că e Serena în faţă. Depinde cum îşi va gestiona emoţiile. Dacă îşi bagă în minte că meciul e ca oricare altul, va fi cu siguranţă câştigătoare”.

Traseul Simonei la Wimbledon: Turul 1 – 6-4, 7-5 cu Aliaksandra Sasnovich (Belarus); Turul 2 – 6-3, 4-6, 6-2 cu Mihaela Buzărnescu; Turul 3 – 6-3, 6-1 cu Vivtoria Azarenka (Belarus); Optimi – 6-3, 6-3 cu Cori Gauff (Statele Unite); Sferturi – 7-6 (4), 6-1 cu Shuai Zhang (China); Semifinale – 6-1, 6-3 cu Elina Svitolina (Ucraina)

Traseul Serenei la Wimbledon: Turul 1 – 6-2, 7-5 cu Giulia Gatto-Monticone (Italia); Turul 2 – 2-6, 6-2, 6-4 împotriva Kajei Juvan (Slovenia); Turul 3 – 6-3, 6-4 cu Julia Görges (Germania); Optimi – 6-2, 6-2 împotriva Carlei Suárez Navarro (Spania); Sferturi – 6-2, 4-6, 6-3 cu Alison Riske (Statele Unite); Semifinale – 6-1, 6-2 cu Barbora Strýcová (Cehia).

Palmaresul meciurilor directe dintre Halep şi Williams:

6-3, 2-6, 1-6 în 2011 în turul 2 la Wimbledon

3-6, 0-6 în 2013 în semifinale la Roma

0-6, 4-6 în 2013 în sferturi la Cincinnati

6-0, 6-2 în 2014 în Grupa Robin a Turneului Campioanelor de la Singapore

3-6, 0-6 în 2014 în finala Turneului Campioanelor de la Singapore

în 2015, abandon Halep înaintea semifinalei de la Indian Wells

2-6, 6-4, 5-7 în 2015 în în semifinale la Miami

3-6, 6-7 (5) în 2015 în finală la Cincinnati

4-6, 3-6 în 2016 în sferturi la Indian Wells

2-6, 6-4, 3-6 în 2016 în sferturi la US Open

1-6, 6-4, 4-6 în 2019 în optimi la Australian Open

Foto: paginile de twitter WTA şi a competiţiei

Galerie Foto


Citeşte mai multe despre: Simona Halep, wimbledon, Serena Williams, grand slam, wta, România, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, All England Lawn Tennis and Croquet Club


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!