Vestimentație, numere și noroc în tenis

La începutul anului aflăm că la primul său meci din 2018, Simona Halep s-a prezentat într-un echipament roșu, fără nicio inscripție a vreunei mărci.

24.11.2018 07:25, de , 0 comentarii

Vestimentație, numere și noroc în tenis

Acest lucru se datora faptului că nu în urmă cu mult timp își încheiase parteneriatul cu Adidas, firma sponsor. În cele din urmă, alegerea făcută s-a dovedit a fi norocoasă. Câteva victorii mai târziu, în cadrul US Open, când Nike devenise deja noul său sponsor, campioana devenită numărul 1 WTA a purtat cu mândrie un echipament personalizat, format dintr-o rochie de culoare deschisă și o pereche de pantaloni în culorile drapelului național. Ieșite din tipar însă au fost alegerile Serenei Williams în privința echipamentelor purtate în cadrul meciurilor de la Roland Garros. Costumul de catwoman și fusta învolănată i-au purtat noroc atât în ceea ce privește scorul obținut, cât și a conceptului susținut.


 Fotografie de Pixabay, CC0 License

Fiind vorba despre un sport în care participanții la competiții nu poartă echipament inscripționat cu numere, există o mai mare creativitate la capitolul superstiții și atragerea norocului. În contrast, numerele de pe tricourile purtate de fotbaliști sau atleți au o anumită însemnătate conform căreia acestea determină performanța în cadrul unui meci. În anumite țări numerele transmit vizual locul ocupat în top și stilul propriu de joc. Frica de numărul 13 nu a fost ocolită nici în domeniul sportului, dar concomitent a fost îmbrățișată și de unii sfidători ai ideii de ghinion. În timp ce în anumite competiții de fotbal s-a ajuns la un acord ca numărul să fie chiar interzis, în cadrul Campionatului Mondial de Fotbal acesta este prezent încă din anul 1954, când numerele au fost introduse în turneu. Contrar așteptărilor, purtarea numărului 13 a adus mai multe victorii decât înfrângeri. Teama de acest număr poartă numele de triskadekaphobie, iar superstiția în sine a plecat de la întâmplarea biblică în care Iuda era cel de-al 13-lea invitat la Cina cea de Taină. În jurul acestui concept stă și experiența basketbalistului Steve Nash, numit de două ori cel mai valoros jucător NBA, dar care nu a câștigat niciodată un campionat purtând tricoul său inscripționat cu 13. Numerele devin norocoase însă și în funcție de naționalități și culturi. Spre exemplu în unele țări cifra 3 este norocoasă în Suedia și Italia, dar este aducătoare de ghinion în Vietnam și Japonia. 4 este de asemenea cifră norocoasă pe continentul european, în Germania, pe când 6 țări asiatice o resping.  

Numerele însă pot avea o anumită influență pozitivă sau negativă nu doar atunci când vine vorba de echipamente. Dat fiind că în tenis locul lor nu e pe uniformă, acestea sunt întâlnite pe mingi și, bineînțeles, în sistemul de punctaj considerat ciudat de mare parte din iubitorii acestui sport. Straniu sau nu, scorul are ca punct de start opoziția love-love, unde love este echivalent cu 0, ceea ce înseamnă că totul începe în termeni armonioși, iar pe parcurs spiritul competitiv al jucătorilor aduce modificările aferente. Pe mingi numerele sunt folosite pentru a veni în ajutorul jucătorilor. La începutul fiecărui meci, fiecare își alege pachetele de mingi inscripționate cu același număr și cu numele companiei producătoare, facilitând astfel identificarea lor. Spre deosebire de alegerea numerelor purtate pe echipament, în această selecție nu s-a format un criteriu de selecție bazat pe superstiții. 



Fotografie de Mat Brown, Pexels License

Datorită stilului vestimentar al jucătorilor de tenis, acest sport a primit denumirea de sportul alb. La origini, era dedicat doar elitelor, în timp ce fotbalul era practicat de celelalte categorii ale populației. Femeile din înalta societate care purtau haine albe au adus pe teren acest stil vestimentar, influențându-i în timp și pe bărbați în adoptarea sa. După apariția televiziunii în culori, creatorii de modă au venit cu ideea impunerii culorii în tenis. Astăzi aceasta este predominantă, facilitând și identificarea jucătorilor, dar tenisul rămâne în continuare considerat sportul alb, definit de eleganță și rafinament. Impunerea albului a ajuns la rangul de regulă strictă începând cu anul 2014, când s-au instituit 10 reguli stricte în participarea la Turneul de tenis de la Wimbledon. Echipamentul care până atunci trebuia să fie predominant alb a fost înlocuit cu un echipament în care până și o talpă colorată a adidasului este interzisă. Această strictețe a codului vestimentar aplicată și în cadrul US Open până în 1972 a stârnit controverse și i-a adus pe unii dintre jucători la prag de penalizare, dar consolarea vine din faptul că nu este o regulă general valabilă în cadrul tuturor campionatelor și turneelor de tenis.  

 


Citeşte mai multe despre: Simona Halep, wimbledon, halep, tenis, vestimentatie tenis, echipament tenis


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!