Fie ca este rupt, fie ca simtiti ca "nu mai este ca inainte", racordajul rachetei de tenis trebuie schimbat. Ce fel de racordaj si cat de "strans" sa fie, aflati in articolul pe larg.
Daca se rupe, este clar: racordajul trebuie inlocuit cu unul nou. De asemenea, in functie de cat de des jucati, este recomandabil sa inlocuiti racordajul 1 data sau de 2 ori pe an. Acesta isi pierde in timp, sub actiunea factorilor externi (impact cu mingea, vibratii, caldura, etc.), proprietatile initiale si astfel nu va mai oferi aceleasi rezultate ca la inceput.
Pentru a folosi la maxim potentialul rachetei nu este suficient sa folositi cel mai bun racordaj. Alegerea tensiunii potrivite este poate la fel de importanta precum alegerea ramei.
Alegerea tipului de racordaj
Primul pas este sa va alegeti noul tip de racordaj. De obicei, producatorii de racheta va indica ce tip de racordaj sa folositi la o anumita racheta, insa acest lucru nu este obligatoriu. Exista multi producatori independeti de racordaje, produsele lor meritand cel putin sa fie luate in calcul si analizate. Fiecare racordaj are propriile caracteristici.
In principiu, pe langa pret, trebuie vazut ce fel de racordaj va trebuie si ce fel de tensiune va avantajeaza. Trebuie ales intre durabilitate si rezilienta (proprietate a racordajului de a absorbi energia, prin deformare elastica, la impactul cu mingea).
Cele mai dure corzi sunt facute din kevlar sau dintr-un derivat al poliesterului, Lexilon.
Racordajele de tenis pot fi impartite in doua mari categorii: fir natural si fir sintetic.
Fir natural
Corzile din fir natural sunt fabricate din intestine de vaca, printr-un proces complex. Caracteristicile principale sunt elasticitate extraordinara, tensiune stabila si "vigurozitate". In schimb, sunt foarte scumpe si sensibile la vreme, desi multe imbunatatire au fost introduse in practica in ultimii ani. Cu toate ca multi dintre jucatorii profesionisti joaca cu acest tip de racordaj, nu este destinat pentru amatori, fiind mai recomandabile racordajele cu un raport pret / performanta mai bun.
Exemple de racordaje din fir natural: Klip Legend, Bow Brand Championship, Pacific Prime Gut sau Babolat VS (care se fabrica din 1875 si care a fost folosit si de Ilie Nastase).
Fir sintetic
Racordajele sintetice sunt in mare parte produse high-tech, constant imbunatatite astfel incat sa se apropie cat mai mult de perfomantele racordajelor din fir natural, avand drept avantaj suplimentar durabilitatea superioara. Exsita o mare diversitate de structuri si materiale, a caror analiza depaseste, insa, intentiile acestui articol.
Ce tensiune?
Racordarea se poate face in regie proprie sau se poate recurge la ajutorul unui specialist.Pentru a racorda singur racheta, trebuie sa dispuneti de o masina de racordat pe care sa stiti sa o manuiti. Cu siguranta sunt putini amatori de tenis ce detin propria masina de racordat rachetele. Pentru cei ce nu detin un astfel de aparat, este mai practic si eficient sa apeleze la un specialist.
Nu trebuie folosite tensiune mai mari decat cele recomandate de fabricantul rachetei (inscrise pa rama rachetei) deoarece se poate rupe sau deforma rama.
Ca o regula generala : cu cat tensiunea racordajului este mai mare cu atat va fi generata mai putina forta dar controlul va fi mai bun. Cu tensiunile mai mici se castiga mai multa putere dar se pierde control.
Tensiunea racordajului este e chestiune de preferinte personale si cel mai bun mod de a identifica tensiunea ideala pentru stilul de joc al fiecaruia este prin experimentari repetate cu tensiuni diferite in racordaj. Astfel, trebuie incercate diverse grade de "intindere" a racordajului. Daca jocul se imbunatateste, este grozav, daca nu, puteti oricand reveni la vechile setari sau incerca o tensiune diferita.
Iata pe scurt, efectele alegerii si montarii racordajului in jocul de tenis, in functie de tensiunea cu care este intinsa coarda racordajului :
Tensiune racordaj
Putere
Control
Durabilitate
Feel
Confort
Moale
Crescuta
Diminuat
Crescuta
Crescut
Crescut
Tensionat
Diminuata
Crescut
Diminuata
Diminuat
Diminuat
Diametru racordaj
Elasticitate
Durabilitate
Spin
Feel
Confort
Subtire
Crescuta
Diminuata
Crescut
Crescut
Crescut
Gros
Diminuata
Crescuta
Diminuat
Diminuat
Diminuat
Pentru a creste viata racordajului, acesta nu trebuie expus la temperaturi extreme (caldura sau frig) sau umiditate excesiva. Este indicat ca racheta sa fie tinuta in husa / geanta atunci cand nu este folosita la joc. Pentru a protejacapul rachetei se poate folosi o banda adeziva. Acest lucru este foarte folositor pe zgura, mai ales daca racordajul nu este suficient protejat de capul rachetei.
Racordajele isi pierd elasticitatea in timp, in mod diferit, in functie de fiecare racordaj in parte. Acest lucru afecteaza in mod negativ jocul. Jucatorii care simt foarte bine racheta isi vor da seama de acest lucru repede. In general, un racordaj nu ar trebui folosit de mai mult de 2-3 luni. Acesta ar fi intervalul maxim la care se recomanda schimbarea racordajului.
Ce zic profesionistii
Andrei Novaceanu, general manager Babolat Romania, a avut amabilitatea sa ne acorde un interviu pe tema racordajului.
OpenTenis: Cat de important este racordajul in jocul de tenis?
Andrei Novaceanu:Racordajul este extreme de important, fiind factorul care poate influenta performantele rachetei.
OpenTenis: Influenteaza tipul si tensiunea dintr-un racordaj jocul de tenis?
Andrei Novaceanu:Tensiunea este si ea foarte importanta, deoarece fiecare tip de racordaj are anumite caracteristici: sunt racordaje foarte flexibile (multifilament) ce ofera putere si comfort, si exista racordaje rigide (monofilament) produse din polymeri, ce ofera durabilitate. Tensiunea cu care este racordata o racheta influenteaza, inca o data, toate caracteristicile racordajului. O racheta racordata moale, ofera viteza si comfort, dar lipseste controlul. O racheta racordata tare, nu are viteza, dar ofera control. In aceasta situatie confortul poate lipsi cu desavarsire datorita faptului ca vibratiile racordajului la impactul cu mingea se transmit ramei, ulterior ajungand la articulatiile jucatorului, creand probleme de sanatate si disconfort.
OpenTenis: Cat de des recomanzi sa fie re-racordata o rahceta (ne referim in principal la amatori, care nu rup foarte des racordajul)?
Andrei Novaceanu: Recomand racordarea rachetei, chiar daca racordajul nu s-a rupt in prealabil, in momentul in care jucatorul simte ca nu mai poate controla mingea, iar nervii acestuia incep sa-si puna amprenta pe stilul de joc. Trebuie sa tinem cont de faptul ca un jucator amator practica tenisul pentru placere, si trebuie sa se simta bine cand este pe teren.
Printre persoanele care ne acorda increderea in a le racorda rachetele, se afla Razvan SABAU, Gabi MORARU, Horia TECAU, Adi CRUCIAT (cand sunt in Romania) precum si alti jucatori de performanta. Totodata, racordarea se face cu ajutorul masinilor de racordat Babolat, ce au fost cerute in mod expres de jucatorii participanti la turneul BCR OPEN ROMANIA, editia 2008. Acest lucru, spune totul despre performantele acestor masini de racordat, si faptul ca sunt numarul 1 in lume in acest domeniu.
Si parerea jucatorilor profesionisti?
Dacian Craciun (308 ATP) ne povesteste din experienta sa: "schimb tensiunea in functie de mingi, temperatura si altitudine. Am mai multe rachete in termobag, cu diferite tensiuni. La Bucuresti, de obicei, joc cu o tensiune de 27 kg. Oricum, cam la fiecare meci rup un racordaj."
Gabriel Moraru (264 ATP), despre racordajul rachetei de tenis: "Am un contract de 300 de bucati pe an... nu le folosesc niciodata. Utilizez cam unul pe zi. Daca nu le rup, le tai. Imi place sa am mereu racordajul 'proaspat'. Mie imi place racordajul rigid, 'sarmos' cum i se zice. Imi racordez rachetele la 22-20/23-21, deci destul de moale.
La concursuri, racordez rachetele zilnic. Am in termobag rachete pregatite la tensiunea mea normala si 1 sau 2 rachete la alte tensiuni. Daca stiu ca urmeaza sa ploua, imi fac racheta un pic mai moale, daca stiu ca o sa fie foarte cald, trec pe un racordaj mai tare, 24-25. La Quito (capitala Ecuadorului, situata la 2.850 de metri altitudine, n.r.), am avut racheta racordata la 30. Niciodata n-am mai avut asa o tensiune. Dar si asa, trebuia sa fii atent sa nu dai mingea peste gard..."
Un serviciu extrem de puternic este arma cea mai "letala" a unui jucator, dar nu totul se rezuma la umeri puternici si la strigate de lupta asemeni ...
Pentru a savura o partida de tenis este nevoie de echipamentul potrivit, la locul potrivit: racheta, incaltaminte, racordaj, grip, imbracaminte. Un ...
Cred ca al doilea serviciu trebuie tratat cu mai multa atentie decat primul serviciu. Asa cum primul serviciu poate fi cel mai bun prieten al tau, la ...
Comentarii
24 noiembrie 2009 19:50
gerrard a scris
sal'tare!
am si eu o nelamurire in legatura cu racordajul.Pe racheta mea scrie ca tensiunea recomandata e 25-29 kg, va intreb o pot racorda si la tensiune mai mica? 22-20 sau 23-21.Si inca un lucru destul de important zic eu tensiunea 22-20 ce reprezinta? 22 pe verticala si 20 pe orizontala? sau invers? va multumesc!
30 noiembrie 2009 19:28
Sergiu a scris
Cu siguranta poti racorda racheta la o tensiune mai mica dar si la una mai mare, tensiunea recomandata reprezinta tensiunea firului pentru care racheta ofera performantele optime pentru acel tip. In privinta citirii tensiunii ai dreptate 22 cu 20 reprezinta 22 pe V si 20 pe H.
1 decembrie 2009 20:56
gerrard a scris
Ms pt raspuns Sergiu! imi doresc sa-mi pun un racordaj foarte bun si nu stiu ce alegere sa fac, am vazut f multe care cred eu k ar fi bune, HEAD, WILSON SI BABOLAT, mica probleme e ca ele sunt de 3 feluri, de 1,20 mm, 1,25 si 1,30, as avea nevoie de un sfat, vreau sa fac o alegere buna.MS!
7 decembrie 2009 17:04
Klaus a scris
Pai daca vrei mai mult spin, control si confort poti merge pe un racordaj cu fir subtire dar cu o tensiune mai mare pentru a compensa elasticitatea... De ce sa faci asta? pentru ca elasticitatea marita iti va arunca mingea cam departe si o sa ai o problema cu controlul deci ideal e, si ma refer la cazul meu, sa ai o fibra subtire la o tensiune relativ mai mare... Personal joc cu Babolat Pro Hurricane Tour de 1.20 mm... Am avut inainte Xcel de 16 (1.30 mm) si eram foarte multumit de el doar ca nu e la fel de durabil si e ceva mai lent decat Hurricane, totusi e foarte confortabil... Xcel pe racheta mea tinea cam maxim 1 luna fata de Hurricane cu care joc de 1 luna jumate si desi e mai subtire inca nu l-am rupt...
Concluzia este ca trebuie sa iti analizezi putin jocul si sa alegi fibra optima pentru stilul tau si in acest caz cele 2 tabele de mai sus sunt perfecte pentru ati justifica alegerea...
Personal cred ca o sa continui pe Hurricane doar ca o sa racordez mai tare racheta decat ultima data... Apropos, pentru tensiunea de racordare studiaza specificatiile rachetei... bafta ;)
7 decembrie 2009 23:14
gerrard a scris
Ms mult pentru raspuns Klaus, mie imi place sa folosesc o tensiune mai mica, deci un racordaj mai moale.La inceput imi racordam racheta la specificatiile de pe ea adik 25-29 si foloseam un racordaj monofibra sintetic, sarmos si foarte rigid.Acum vreau sa fac o schimbare care sa ma ajute sa-mi imbunatatesc jocul, o sa incerc cu un racordaj multifilament la o tensiune mai mica.
Daca nu te superi, tu esti DJ KLAUS de pe forumul sport365 ? MS!
19 ianuarie 2010 22:27
Marius a scris
Salutare. Am si eu o intrebare..de fapt mai multe...in legatura cu racordaju...ti-l poti face acasa?..cum?...mie mi sau slabit corzile de pe margini si ma cam supara...si nu stiu cum sa fac...sau ce sa fac...sau trebuie sa merg la cineva specializat in acest domeniu...pt ca nu stiu pe nimeni ce sar descurca la asa ceva...si na...in rest stie cineva unde pot gasi mai multe informatii despre tenis..tehnici de lovire..prize..tot ce tine de tenis...cat de cat amanuntit...pt ca pe criza asta nu isi permit toti sa mearga la un club sau mai stiu eu altele..si na...multumesc mult
30 ianuarie 2010 23:17
gerrard_s a scris
salut Marius! racheta ti-o poti racorda acasa doar daca ai masina speciala cu care se racordeaza rachetele.cel mai bine ar fi sa mergi la cineva specializat in domeniu care iti va da mai multe informatii.Daca ti s-a slabit racordaju si te deranjeaza el trebuie schimbat, iar cand iti pui altul nou trebuie sa fi atent ce tip de racordaj iti pui si la ce tensiune iti vei racorda racheta. Multa bafta!
5 iulie 2010 02:57
Pall Bogdan a scris
Neata la toată lumea! Tocmai mi-am cumpărat o maşina de racordat rachete. Are cineva idee unde as putea găsi informaţii, chiar si imagini despre cum pot racorda rachetele de tenis? Va multumesc mult!
14 iulie 2010 18:02
FlorinG a scris
Pall Bogdan, te sfatuiesc sa cauti pe Youtube. sunt destul de multe filmulete cum se racordeaza o racheta.