Ultima reprezentatie

Sunt cativa jucatori care au atins sau chiar depasit 30 de turnee jucate, iar dintre primii 9 prezenti la Turneul Campionilor, Tipsarevici a jucat in 28 de turnee, Tsonga in 25, iar Berdich si Fish in 24! Daca ne gandim ca unele turnee mari se intind pe durata a doua saptamani, ne dam seama de teribila uzura la care se supun sportivii, unii de buna voie.

Se doreste reducerea de turnee obligatorii, pentru a face posibila odihna reala a combatantilor si intre turnee, nu doar la final. Doar astfel vom putea avea in plenitudinea fortelor si pe Nadal si pe Djokovic, del Potro, Roddick, Nalbandian, chiar si pe Federer, sa ne rezumam doar la cei din prima parte a clasamentului. Abia atunci ierarhia se va afla mai aproape de realitate si nu doar un meci, fie el si cu incarcatura a 500 de puncte, va stabili clasamentul la varf.

In acest an, Djokovic a devenit cel mai bun jucator al lumii, urmare a unui traseu aproape perfect pe parcursul a 9 luni si ne-a mai aratat ca printre cei 4 muschetari din fata, greu se mai poate insinua un al cincilea. Pe alocuri, Tsonga, si Ferrer, nu intamplator locurile 5 si 6 la final, au aratat un potential inca neexploatat total, dar nu au rezistat ritmului si s-au pierdut pe traseu.

Tsonga, care a prins finala, a fost invins mai usor decat o arata scorul, de catre un Federer care a jucat economicos ca si in celelalte meciuri. Exceptia a fost desigur meciul contra lui Nadal, unde elvetianul a fost perfect, administrandu-i spaniolului o corectie scurta dar categorica, cedandu-i doar 3 ghemuri!?

Ultimul meci, finala, a fost macar lunga daca nu prea disputata, prezentandu-ne un Federer dispus sa se consume doar cat va avea nevoie, si un Tsonga ce are inca destule limite pentru a jindui mai sus. N-a fost deci un meci prea spectaculos, doar statisticienii avand castig de cauza, cei care au un rol insemnat in mesaje subliminale, care-l faceau pe Ferrer un mic copil cuminte, dupa 11 infrangeri consecutive, si pe Tsonga resemnat de la primele mingi, dupa ultimele 3 meciuri pierdute, indiferent de suprafata. Singurele puncte  spectaculoase, din start, erau acelea in care unul dintre jucatori a venit la fileu, chiar si nepregatit corect, care au prilejuit destule oftaturi prin ratarile pasingurilor si mai putine aplauze pentru voleuri de exceptie. Finalistii au avut circumstante atenuante, dupa cate 4 meciuri tensionate, fiind vizibil obositi, aflandu-se ca scolarul, care inaintea clopotelului care anunta vacanta, turuie poezia invatata pe dinafara, fara pic de interpretare.

Noi, cei din fotolii am interpretat imaginativ multe dintre punctele care trebuiau jucate altfel, fiind cu mentalul odihnit si cu vederea de sus, care creaza o cu totul alta perspectiva a terenului.

Important a fost ca acesti jucatori de varf ne-au aratat pe parcursul anului un tenis de inalta clasa, uneori total, cum m-am exprimat altadata, si de aceea ii  apreciem atat de mult, noi spectatorii, telespectatorii dar si comentatorii, indiferent ca se chemau Sever Dron sau Ilie Nastase. Ilie al nostru a fost detronat cu aceasta ocazie de catre Federer, ca cel mai varstnic invingator la acest turneu, dar niciodata ca cel mai sclipitor, mai imaginativ si cu sufletul "vandut" spectacolului, publicului larg...

Pentru statistica, Federer - Tsonga  6-3, 6-7(6), 6-3, iar pentru biografi  a fost un final atat de dorit de elvetian, care s-a bucurat ca un copil pentru acest succes, cu care renaste, in fata francezului care l-a imbratisat cu caldura la intalnirea pasnica de la fileu.

Despre baietii nostri, putine laude de adus, nedorind sa ne aflam in pielea noului capitan Ciprian Porumb, care va trebui sa construiasca o echipa bazandu-se pe Marius Copil si generatia lui Bogdan Borza, daca dorim sa mai vedem la Bucuresti jucatori de clasa mondiala.

Mult succes si... bani de cheltuit, fiindca doar bunele intentii nu sunt suficiente...

Am fost si noi la Londra, datorita minunatului Horia Tecau, care face o propaganda minunata tenisului de la noi, aflandu-se printre cei mai buni dublisti din lume, confirmand calculele hartiei si ramanand pe pozitia a 6-a ca si echipa, cu mai varstnicul sau partener, Robert Lindstedt.

Din pacate, suedezul se stinge incet, si intr-un an doi, exact cand Horia va fi in varf de cariera, va ceda si se va pune problema inlocuirii sale. Nu ne indoim insa de judecata lui Tecau, care nu o data a aratat ca este inspirat si inteligent!

In perspectiva Olimpiadei, poate ca in prima parte a anului va trebui sa traga dupa el un roman, bun si pentru viitor!


Florin Ghidirmic