Ei bine, am sentimentul ca toti cei care au participat la eveniment, fie organizatori, sponsori, gazetari, spectatori si apoi, arbitri, copii de mingi si in special jucatorii, vor pastra o amintire frumoasa, si chiar daca niciodata nu se va mai juca toamna, aceste zile insorite au adus o audienta mai degraba peste asteptari, si cu totii am participat la un turneu de calitate.
A venit toamna, si trebuia sa ne acoperim inima cu ceva, noi am fost foarte norocosi, fiindca ne-am acoperit-o cu... tenis!
Ca unul care am revazut vechea baza Progresul, sau Parcul cu platani, acum multe decenii, din care lipseste celebrul cocos, la intrare m-a cuprins o nostalgie subiectiva, care eram sigur ca ma va conduce la a nu vedea decat partea plina a paharului, dar sper ca pana in cele din urma sa pot reconstitui lucrurile asa cum erau de fapt.
Cand intri intr-o locatie si inca din primii metri te intampina 6 cismele de apa, trebuie sa-ti spui ca este prietenoasa, bucuroasa de oaspeti. Aleile cele mari s-au pastrat, chiar daca au aparut constructii noi, ele se incadreaza in peisajul natural, chioscurile comerciale nu sufoca si nici nu ar putea, fiindca spatialitatea este la loc de cinste.
Terenurile au fost de calitate, intretinute permanent, arbitrii de scaun consacrati (brazlianul Carlos Bernardes a arbitrat recenta finala de la Wimbledon), cei de linie experimentati (erorile se pot numara pe degete si atunci chiar sportivii le-au indreptat!), copii de mingi harnici (poate uneori prea micuti), iar participarea selecta, cu oaspeti de buna factura, cu 20 de jucatori in prima suta in clasamentul mondial. Exista temerea ca la anul, cand se va juca in aprilie, la concurenta cu Barcelona, sa nu mai vina jucatori la fel de buni?!
Poate nu va mai fi armada spaniola, dar pot veni francezi, italieni, germani, rusi, sarbi, polonezi, ucrainieni si evident ai nostri, sperand la un tablou de valoare.
Actiunile "nesportive" derulate in paralel, au rotunjit intregul, iar spectatorii au gustat din plin cele 3 meciuri demonstrative, sesiunile de autografe, concursurile pentru gazetari si artisti, si au luat la cunostinta despre actiunile caritabile, care s-au indreptat in special catre Spitalul de pediatrie Marie Curie.
Minunat, intr-un cuvant si nici nu cred ca se indoia cineva de acest succes, deindata ce Ion Tiriac cu stiinta si puterea sa organizatorica, a luat fraiele in mana.
Ion al nostru, care impreuna cu Ilie dar si separat, este un bun national, un ruman cum ii place lui sa spuna, care ne face cinste pe orice meridian, a fost bine dispus, amabil, chiar placut , daca tinem seama de tipul sau de umor, ne inteles chiar de toata lumea de la noi. L-a apreciat si Andujar, chiar daca era trist dupa pierderea finalei, cand Tiriac i-a spus in spaniola proverbul italian (non ce due senza tre!), care de fapt il incuraja, ca dupa doua finale ratate va veni si a treia, dar cu victorie!
Tiriac este un cetatean al lumii si este acasa oriunde, fie la Paris, fie la Madrid sau la Roma, chiar si intre nemtii care l-au adoptat. Sa-i multumim pentru tot ce a facut si va face in continuare pentru tenisul romanesc, pentru tara!
Ilie Nastase, acelasi copil mare, chiar daca are numai cu 7 ani mai putini decat Tiriac, a fost acelasi pe care il stim, pus pe glume, si respira si pentru noi o buna dispozitie, contagioasa, haioasa, ca sa folosesc un termen trendy.
Amandoi s-au bucurat de fotografiile pe cre le-am aratat, din tineretea lor sportiva, din cele care nu au vazut tiparul in Romania si ii prezentau ca oameni deschisi, bine impliniti in pielea lor, chiar daca pe atunci, in Romania erau alt fel de vremuri.
Cred ca le-am procurat o mica bucurie, pentru ca s-au amuzat si chiar s-au laudat in stanga si dreapta cu ipostazele mai speciale. Cu permisiunea lor, le voi face publice.
Un cuvant de mulumire si pentru inegalabila Nadia, si unicul Hagi, care au reprezentat sponsorul si au insotit trupa de vrajitori ai rachetei, cu care au poposit in 5 mari orase din tara, ca sa bucure lumea, ca sa scoata din apatia bolnavicioasa un neam atat de incercat ca al nostru. Au fost si in Piata Victorie, cea a Revolutiei din Timisoara, orasul meu natal, facand spectacol in fata a sute de locuitori, dintre care multi au fost prezenti la cela 5 meciuri de Cupa Davis jucate in oras. Mi-a parut rau ca nu am fost de fata cand ei erau la mine acasa, dar eu eram... la ei acasa!
Am vazut pe viu cativa jucatori de clasa mondiala, ca Mayer, Chela, Robredo, Granollers, Seppi, Tecau si Lindstedt, dar si tineri care urca, precum Andujar, Gianessi, Souza sau Ramos, si speram si Copil, am vazut stiluri diferite, lovituri speciale, tactici surprinzatoare, totul in slujba tenisului, un sport care se reinventeaza mereu, asa cum imi destainuia intr-o zi directorul de concurs, Dumitru Haradau.
Cei care suntem contaminati de microbul incurabil al tenisului, ne declaram multumiti, si zi dupa zi am vazut mai multi "bolnavi" care vom duce cu noi in alta existenta mirajul rachetei.
Cu placere, Florin Ghidirmic
Daca ar mai fi ceva de spus, folositi comentariile. Multumesc!