Bine la antrenament, prost la concurs (I) - pentru parinti

"Joaca bine la antrenament, dar prost la concurs". Aceasta este realitatea cu care multi sportivi, antrenori si parinti se confrunta in tenis. Reactia unora variaza de la dezarmare si neputinta in fata situatiei care nu se schimba, pana la credinta ca sportivii au o problema de natura psihica.

In cazul in care conditia fizica, tehnica, tactica, program regulat de concursuri, stil de viata sportiva sunt la cote optime, intr-adevar conditia mentala ramane "problema" Pentru mine confortul psihic al sportivului pe care il ofera parintii (dar si antrenorii) este in multe cazuri cheia rezolvarii acestei situatii neplacute.

Confort psihic

De curand mamica unui tenismen imi spune ce a auzit de la antrenorul unei mari academii de tenis: "Noi am observat ca tenismenii din estul Europei nu stiu sa treaca peste greselile din timpul meciului si sa se concentreze mai departe pe ceea ce au de facut pe teren". Eu il completez: "Sportivul roman nu stie sa treaca peste greseli pentru ca in Romania stilul de educatie este unul perfectionist". In esenta cerinta acestui stil de educatie se traduce prin: ESTI BUN numai daca joci bine, inveti repede, castigi, esti primul, te porti frumos pe teren (nu plangi, nu faci show, nu iti descarci nervii pe racheta), esti doar cu gandul la tenis fara sa iti permiti pauze s.a.m.d.

Cerintele perfectiunii pe care noi vrem sa o atinga ("spre binele lui") poate avea efecte contrare in capusorul lui: nu-si permite sa greseasca, iar daca a gresit e o mare tragedie pentru ca dupa o greseala urmeaza altele si altele si pierde un meci atunci cand nu era de pierdut.

Copilul are nevoie sa stie, sa vada si sa aiba confortul psihic ca atunci cand a gresit nu i se intampla nimic: nu este certat, nu este pedepsit, nu este batut, nu este depreciat. El are nevoie sa stie ca are valoare chiar si atunci cand a gresit. Acest lucru ii da increderea in sine de care are atata nevoie ca sa poata merge mai departe.

Cum sa ma port cu copilul meu pentru ca el sa aiba incredere in sine?

- Apreciaza copilul in lucrurile mici pe care le face bine; o casa se construieste caramida cu caramida; fiecare dintre caramizile acelea mici este foarte importanta. La fel si cu copilul: orice lucru mic si bun pe care il face e o realizare pentru el si ar fi frumos sa fie si o satisfactie pentru tine. Nu e de la sine inteles ca juniorul poate sa faca lucrurile acelea "mici" care i se cer.

- Crede in capacitatea copilului tau de a creste si arata-i lucrul acesta in cuvinte de lauda.

- Invata (odata cu) copilul tau sa relativizeze lucrurile. In modul acesta are sa inteleaga ca "binele" si "raul" sunt "bine" si "rau" in functie de context. A jucat prost, dar a castigat? A jucat bine, dar a pierdut? Acestea sunt doua situatii pe care cred ca oamenii din sport le inteleg si le accepta destul de usor. Ceea este mai greu de acceptat este situatia in care "joci prost si pierzi un meci care nu era de pierdut". Nu place nimanui lucrul acesta (excluzand adeversarului J). Daca va enervati si vedeti greselile pe care le-a facut reprosandu-i ca "niciodata nu faci ce trebuie" nu faceti decat sa turnati gaz pe foc. Invatati si invatati-l sa vedeti si sa apreciati in cuvinte lucrurile bune pe care le-a facut chiar si intr-un meci pe care l-a pierdut. Aceasta atitudine de a vedea partea plina a paharului da acel confort psihic de care sportivul are atata nevoie!

- Priveste copilul ca pe el insusi si nu ca pe o parte din tine. Daca ai sa reusesti lucrul acesta ai sa vezi mai limpede daca a face tenis este ceea ce vrea el cu adevarat sau este dorinta ta. Care este forta care il impinge la antrenament si concurs? Dorinta ta sau a lui?

- Orienteaza-l in alegerile pe care le face in tenis dar si in viata dincolo de teren si nu il forta sa faca lucruri "spre binele lui". E de dorit ca parintii sa creasca odata cu copiii lor si sa construiasca o relatie frumoasa si sanatosa pentru ambele parti. Intr-o relatie e mai importanta increderea reciproca decat cine are dreptate. Daca la varstele mici relatia este una de dominanta - dependenta (in care copilul face ce i se spune), de pe la 12 ani relatia e de dorit sa inainteze usor usor spre echilbrul maturitatii in care ambii au in aceeasi masura ceva de spus.

- Cauta in jurul tau raspunsuri la intrebarile pe care le ai legate de tine, de copilul tau, de antrenorul copilului tau. Intreaba antrenorul, sau poate alti antrenori, alti parinti, psihologi, cauta in biblioteca si pe internet.

Educatia este un lucru delicat si poate ca unii dintre dumneavoastra v-ati regasit pe ici pe colo printre randurile de mai sus (sau poate deloc J). Pentru orice intrebare, poveste sau sugestie va invit sa imi scrieti la nicoleta@tanase.biz sau sa mergeti sa cititi mai multe despre psihologia sportiva pe blogul meu tanase.biz/blog.