Tenisul, oaia neagra a Jocurilor Olimpice

Dupa mai bine de 1.500 de ani de intrerupere, in 1896, la Atena, au fost reluate Jocurile Olimpice. Artizanul reconstruirii acestui fenomen sportiv, cu o filozofie si o cultura proprie, este Pierre de Coubertin.

27.07.2008 14:58, de , 1 comentarii , Galerie Foto

Tenisul, oaia neagra a Jocurilor Olimpice

Ca un omagiu adus Eladei antice, primele JO s-au celebrat chiar la Atena, pe stadionul panatenaic, construit in forma de ,,U", si in conditii asemanatoare cu cele din antichitatea greaca. In spiritul aceleeasi traditii, femeile nu au luat parte la aceste prime intreceri olimpice. Marea Britanie, Australia, Austria, Bulgaria, Chile, Danemarca, Elvetia, Franta, Germania, S.U.A., Suedia, Ungaria si, bineinteles, Grecia sunt natiunile care au participat la aceasta prima editie a JO.

Tenisul s-a aflat printre sporturile practicate la Olimpiada inca de la prima editie, in 1896. Acesta a fost prezent la fiecare editie, din 4 in 4 ani, pana in 1924, urmand o pauza pana in anul 1988, timp in care tenisul nu a mai fost proba olimpica.

1924, prima prezenta a tenisului romanesc la JO

Prima prezenta a unor tenismeni romani la Jocurile Olimpice a avut loc in cadrul celei de-a VIII-a editii, care s-a desfasurat la Paris (Franta), in perioada 4 mai – 27 iulie 1924. Aceasta a fost si ultima Olimpiada organizata sub presedintia lui Pierre de Coubertin.
Jocurile din 1924 au fost primele care s-au desfasurat sub motto-ul olimpic "Citius, Altius, Fortius" (Mai repede, mai sus, mai puternic), o premiera fiind si ritualul ridicarii celor trei steaguri la ceremonia de inchidere: steagul CIO, cel al tarii gazda a Jocurilor si cel al tarii care urma sa gazduiasca editia viitoare.

La turneul olimpic de tenis au participat, in premiera, si trei tenismeni romani – Gheorghe Lupu, Nicolae Misu si Alexandru Roman.

Gheorghe Lupu si Alexandru Roman au reusit sa se califice in turul 2, Nicolae Misu fiind eliminat inca din mansa inaugurala. La editia din 1924, americanii au facut legea in tenis, fiind castigatori la toate probele.

68 de ani de pauza

Jocurile Olimpice de la Barcelona din 1992 a fost urmatoarea editie in care Romania a fost reprezentata si de tenisul de camp. Echipa a fost formata din Andrei Pavel (simplu), Dinu Pescariu si George Cosac (dublu) si Irina Spirlea (simplu).

Cea mai buna performanta a fost atinsa de echipa Cosac / Pescariu, care au ajuns in sferturi, dupa ce au invins echipa Italiei, cu 6/1, 4/6, 4/6, 6/4, 6/2, insa au fost invinsi de echipa Africii de Sud cu scorul de 6/0, 6/3, 6/2.

Andrei Pavel si Irina Spirlea nu au reusit sa treaca de turul 1, Pavel fiind invins de germanul Steeb in trei seturi (7/5, 6/2, 6/2), iar Spirlea s-a lasat dominata de jucatoarea de origine spaniola Arantxa Sanchez, cu scorul de 6/1, 6/3.

In 1996, Romania a fost reprezentata de Dinu Pescariu, Andrei Pavel, Ruxandra Dragomir si Catalina Cristea.

Dinu Pescariu a pierdut in turul 1 in fata lui Oscar Ortiz (Mexic), in 2 seturi, cu 6/2, 6/2.

Andrei Pavel a fost si el eliminat tot in primul tur de spaniolul Sergi Bruguera, cu scorul de 2/6, 6/1, 8/6.

Si fetele au avut aceeasi soarta, atat Ruxandra Dragomir, cat si Catalina Cristea fiind eliminate inca din mansa inaugurala. Cehoaica Jana Novotna s-a impus in fata Ruxandrei cu 6/4, in cel de-al doilea set romanca abandonand la 4/4, iar Catalina Cristea  a fost invinsa de nemtoaica Anke Huber, in 3 seturi, cu 2/6, 6/4, 6/2.

Andrei Pavel, Gabriel Trifu si Ruxandra Dragomir au fost tenismenii prezenti la Jocurile Olimpice de la Sydney, din anul 2000.

Romanii au plecat acasa inca dupa mansa inaugurala, atat Andrei Pavel (simplu), cat si Ruxandra Dragomir fiind eliminati din primul tur. La fel s-a intamplat si la dublu, cu echipa formata din Andrei Pavel si Gabriel Trifu.

Suedezul Norman Magnus s-a impus in fata lui Andrei Pavel cu scorul de 7/6, 3/6, 8/10, in timp ce Ruxandra Dragomir a cedat in fata lui Nicole Pratt in doua seturi, cu un dublu 3/6.

Echipa de dublu, Andrei Pavel si Gabriel Trifu a fost invinsa de echipa Indiei, formata din Mahesh Bhupathi cu 6/3, 6/4.

In 2004, ultima Olimpiada inaintea celei de la Beijing de anul acesta, am avut doar doi reprezentanti – Andrei Pavel si Victor Hanescu, ambii participand atat la simplu, cat si la dublu.

Andrei Pavel, cap de serie numarul 13, a fost invins in turul 1 de catre croatul Ivo Ljubicic, cu scorul de 4/6, 7/6 (10).

Victor Hanescu a fost si el eliminat tot in primul tur de australianul Wayne Arthurs, cu 5/7, 6/7 (3).

La dublu, echipa Andrei Pavel / Victor Hanescu a fost invinsa de echipa Germaniei formata din Nicolas Kiefer si Rainer Schuettler, cu scorul de 5/7, 6/7 (3).


Anul acesta, Romania va fi reprezentata de Victor Hanescu (locul 51 ATP) si Sorana Cirstea (locul 55 WTA).

Open Tenis va va tine la curent cu ultimele noutati de la Jocurile Olimpice si interviuri in exclusivitate cu jucatorii romani.



 

 

Galerie Foto


Comentarii

Roxana

31.07.2008, 18:41

Poate ca anul asta vom avea mai mult succes, mai ales ca Hanescu vine dupa cateva victorii foarte importante.Pana acum, am cam fost la coada clasamentului...