Victorie la dublu pentru Sorana-Mihaela Cîrstea

Perechea alcătuită din Sorana-Mihaela Cîrstea şi letona Jelena Ostapenko s-a calificat în turul secund la Internazionali BNL d'Italia (Roma, 3.351.720 de dolari premii totale la feminin), care se desfăşoară pe terenurile din complexul sportiv Foro Italico.

15.05.2018 05:13, de , 0 comentarii , Galerie Foto

Victorie la dublu pentru Sorana-Mihaela Cîrstea

Meciul a durat 88 de minute, iar în primul set s-au consemnat două break-uri, unul după altul, când tabela arăta 4-4. La 4-5, Sorana-Mihaela şi Jelena au salvat o minge de set, iar în tie-break primele şapte au fost câştigate pe serviciul adversarelor. La 6-3, Cîrstea şi Ostapenko au ratat o primă minge de set, dar au câştigat-o pe următoarea. Partea secundă a confruntării a fost una a break-urilor, cu şase astfel de realizări per total. Românca şi letona s-au desprins la 4-1, iar la 5-3 au convertit în punct a doua minge de meci. În turul secund, ele vor juca împotriva perechii Svetlana Kuznetsova, Karolína Plíšková (Rusia, Cehia), care a dispus cu 7-5, 7-6 (3) de Latisha Chan şi Bethanie Mattek-Sands (Taiwan, Statele Unite; cs 5). 

Într-un alt meci din aceeaşi fază a competiţiei, Irina-Camelia Begu şi spaniola Lara Arruabarrena au fost învinse cu 3-6, 6-3, 10-5 de Alla Kudryavtseva şi Renata Voráčová (Rusa, Cehia). În prima parte a meciului care a durat 84 de minute, Begu şi Arruabarrena au realizat break la 3-2, au ratat o primă minge de set la 5-3 pe serviciul adversarelor, o alta pe propriul serviciu, dar pe a treia au convertit-o în punct. Setul secund a fost dominat de Kudryavtseva şi Voráčová, care s-au desprins la 5-1. A urmat o revenire a perechii româno-spaniole, care la 3-5 a ratat patru mingi de break. Super tie-break-ul a fost fără istoric. Alla şi Renata au pus rapid pe tabelă 8-1 în dreptul lor, Irina-Camelia şi Lara s-au apropiat la 5-8, după care adversarele şi-au adjudecat cele două puncte are le-au trimis în turul secund, unde le vor avea adversare pe Ashleigh Barty şi Demi Schuurs (Australia, Olanda; cs 8). Acestea le-au învins cu 6-3, 6-2 pe Nicole Melichar şi Květa Peschke (Statele Unite, Cehia).

La simplu, Mihaela Buzărnescu (33 WTA) s-a oprit în runda de debut, eliminată fiind de Shuai Zhang (China, 27 WTA) cu 6-3, 7-6 (2). Românca a realizat break în primul game al meciului care a durat exact 100 de minute, dar de la 3-2 nu a mai câştigat niciun game până la finalul “parţialului”. În setul secund, fiecare jucătoare a avut mai multe şanse de a se impune pe serviciul advers, dar s-au realizat doar două break-uri, unul după altul, când tabela arăta 3-2 pentru Buzărnescu. S-a ajuns, astfel, la tie-break, controlat clar de asiatică. Până la schimbarea terenului Mihaela a câştigat un singur punct, iar la 6-1 chinezoaica a convertit în punct a doua minge de meci. Zhang o va întâlni în continuare pe letona Jelena Ostapenko (6 WTA, cs 5), exceptată de la primul tur.

România va avea, azi, două reprezentante pe terenurile din complexul sportiv Foro Italico. În primul meci al zilei de pe Terenul 3, Sorana-Mihaela Cîrstea (43 WTA) o are adversară, de la ora 12.00 a României, pe Danielle Rose Collins (Statele Unite, 47 WTA, venită din calificări) în primul meci direct. Pe Terenul 6, în al doilea meci al zilei, de la ora aproximativă 13.30 a României, Irina-Camelia Begu (41 WTA) primeşte replica chinezoaicei Shuai Peng (35 WTA). Va fi primul meci direct dintre cele două.

Foto: Neal Trousdale

Galerie Foto


Citeşte mai multe despre: Irina Begu, Sorana Cirstea, mihaela buzarnescu, Roma, Italia, Internazionali BNL d'Italia


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!