Sorana a ratat calificarea în finală

Jucătoarea română afltă pe locul 199 mondial la începutul acetei săptămâni a fost învinsă în semifinalele turneului WTA de la Rio de Janeiro de către americanca Shelby Rogers (131 WTA) cu scorul de 6-4, 6-4.

20.02.2016 16:12, de , 0 comentarii , Galerie Foto

Sorana a ratat calificarea în finală

Meciul s-a decis la numărul de greşeli neforţate. În timp ce Cîrstea a făcut 32 în tot meciul, dintre care 20 în primul set, adversara ei a greşit de 17 ori (11 în primul set). Sorana a greşit mult, deoarece a vrut să încheie punctele mai repede. De partea cealaltă, adversara ei s-a bazat foarte mult pe serviciu, chiar dacă, per total, a făcut mai multe duble greşeli (trei, faţă de una a Soranei).

În primul set, Shelby a condus cu 3-1 şi 5-2, iar la 5-3, românca a fructificat o minge de break după ce ratase alte trei în toate game-urile jucate până atunci. S-a terminat, însă, 6-4 pentru americancă, după ce Cîrstea a ratat o sansă de a câştiga pe serviciul adversarei.

În al doilea set, Sorana a avut 4-2 (după ce fusese condusă cu 2-0), dar din acel moment nu a mai câştigat niciun game până la final, Shelby fructificând prima minge de meci pe care a avut-o. Americanca o va întâşni în ultimul act pe italianca Francesca Schiavone (132 WTA), care a învins-o în prima semifinală pe Petra Martic (Croaţia, 162 WTA) cu 6-3, 6-3.

Foto: Neal Trousdale

Galerie Foto


Citeşte mai multe despre: Sorana Cirstea, Rio de Janeiro


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!