Semifinale de vis la turneul de la Arad

Primele patru favorite, Elena Gabriela Ruse (278 WTA), Nina Potocnik (Slovenia, 464 WTA), Tereza Mihalikova (Slovacia, 465 WTA) şi Cristina Ene (490 WTA) vor juca, azi, în semifinalele turneului de la Arad, intitulat „Trofeul Ilie Năstase” şi care se dispută pe terenurile din cadrul „CS Tenis fan Arad”.

11.08.2017 21:42, de , 0 comentarii , Galerie Foto

Semifinale de vis la turneul de la Arad

În primul meci de pe terenul central, Ruse o va întâlni pe Mihalikova, iar de la ora aproximativă 12.30, Ene şi Potocnik luptă pentru al doilea loc în finală. Elena Gabriela a avut-o adversară în sferturi pe Oana Gavrilă (cs 7), de care a trecut în două seturi, 6-3, 7-6 (4). Dacă în setul de debut principala favorită a controlat desfăşurarea lucrurilor, partea a doua a confruntării a fost mult mai animată. Gavrilă a făcut 2-0 după un break, dar Ruse a întors la 5-2. Oana a revenit la 6-5, şi a avut minge de set pe serviciul adversarei, dar a ratat-o. Elena Gabriela a dus setul în tie-break, unde de la 2-4 a câştigat cinci puncte la rând.

Mihalikova a fost singura dintre cele patru semifinaliste care a avut nevoie de trei seturi pentru a trece de sferturi. După ce a pierdut primul set al meciului cu Elena Bogdan cu 6-0, ea a câştigat a doua parte a confruntprii cu acelaşi scor, pentru ca în decisiv să se impună cu 6-3. 

Cristina nu a avut niciun fel de probleme cu Bojana Marinkovic (Serbia, cs 5). Ea s-a distanţat în primul set la 3-0 şi 4-1, iar de la 4-2 a urmat o succesiune de patru break-uri, care au permis româncei să treacă 6-4 pe tabelă. Partea a doua a meciului a fost cotrolată şi mai clar de Ene. Ea a condus cu 4-0, iar după ce adversara s-a apropiat la 2-4 şi a avut două mingi de break, românca a câştigat cele două game-uri care au trimis-o în semifinale.

În fine, Potocnik a avut nevoie de 64 de minute pentru a o elimina pe Ilona Georgiana Ghioroaie (cs 8), scorul final fiind 6-2, 6-1.

Finala de dublu a revenit perechii Tamara Curovic, Vendula Zovincova (Serbia, Cehia), care s-a impus cu 6-1, 6-2 în faţa Cristinei Ene şi a Bojanei Marinkovic.

Foto: Neal Trousdale

Galerie Foto


Citeşte mai multe despre: cristina ene, itf, Gabriela Ruse, Arad


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!