Românii şi-au aflat adversarii din primul tur la Australian Open

Cei şapte jucători români acceptaţi direct pe tabloul principal, şase la feminin şi unul singur la masculin, ştiu numele adversarilor pe care îi vor întâlni în runda de debut a primului turneu de Mare Şlem al anului, Australian Open, care a început miercuri pe terenurile din cadrul complexului sportiv Melbourne Park cu meciurile din primul tur al calificărilor.

12.01.2018 08:48, de , 0 comentarii , Galerie Foto

Românii şi-au aflat adversarii din primul tur la Australian Open

Pentru prima dată după trei ani, România va avea un singur cap de serie la Australian Open. Ca şi în 2015, aceasta este Simona Halep. Dacă atunci era a treia favorită, acum este prima. În runda de debut, ea va avea adversară o jucătoare aflată pe locul 193 mondial şi care beneficiază de wild card din partea organizatorilor: Destanee Aiava. Va fi prima confruntare dintre cele două. Aiava nu a câştigat nicio partidă în acest an, anul trecut a pierdut în primul tur al calificărilor la Australian Open în faţa germancei Mona Barthel şi şi-a trecut în palmares două turnee ITF, ambele pe “teren propriu”: la Perth şi Mornington. Simona a pierdut în primul tur la ediţia de anul trecut, fiind învinsă de americanca Shelby Rogers, deci are “de apărat” 10 puncte WTA. Dacă trece de Aiava, Halep va juca în turul 2 cu Eugenie Bouchard (Canada) sau Oceane Dodin (Franţa).

Celelalte românce de pe tabloul principal al celui dintâi turneu de Mare Şlem al anului au avut parte de adversare puternice la tragerea la sorţi. Sorana-Mihaela Cîrstea (37 WTA) o va înfrunta pe kazaha Zarina Dias (60 WTA), care s-a impus în singura lor confruntare, în 2014, în calificări la Wuhan, cu 7-6 (1), 6-4. Irina-Camelia Begu (40 WTA) va juca împotriva rusoaicei Ekaterina Makarova (33 WTA), scorul fiind 1-1 la meciurile directe. Begu s-a impus cu 6-4, 6-4 în 2014 în optimi la Moscova, iar Makarova a câştigat în 2015 în sferturi la Washington, cu 6-4, 2-6, 6-1.

Mihaela Buzărnescu (57 WTA) va avea cel mai dificil meci, la debutul său pe tabloul principal la Australian Open, contra danezei Caroline Wozniacki (2 WTA, cs 2). Wozniacki a învins-o pe Mihaela cu 6-1, 7-5 în primul tur la US Open, anul trecut, după trei victorii când erau junioare. Monica Niculescu (85 WTA) o va întâlni pe Barthel (52 WTA), care are 2-1 în meciurile directe. Barthel s-a impus în 2013 în primul tur la Wimbledon, cu 6-3, 4-6, 7-5, şi în2014, în optimi la Luxemburg, cu 0-6, 7-5, 6-3. Monica a învins în 2014 la Hobart, în optimi, cu 7-6 (5), 6-1. Şi Ana Bogdan (107 WTA) va avea un meci foarte greu, cu Kristina Mladenovic (Franţa, 11 WTA). Mladenovic s-a impus în singurul meci de la senioare, în 2015, în primul tur, la Moscova, cu 7-6 (4), 6-3, scorul fiind 1-1 la junioare.

La masculin, singurul reprezentant al României, Marius Copil (93 ATP), are un meci de deschidere dificil împotriva lui Gilles Simon, fost număr 6 ATP, coborât acum, la 33 de ani, pe locul 57 ATP. Românul a câştigat singura confruntare directă, în 2014, la Brisbane, cu 7-5, 6-3, în optimi. La ediţia de anul trecut, Copil a pierdut în calificări. Simon a început cu dreptul sezonul 2018, cucerind titlul la Pune (India).

În calificări, România a avut reprezentanţi numai la feminin. Alexandra Dulgheru (190 WTA) şi Irina Maria Bara (188 WTA) au ajuns în runda a doua, în timp ce Alexandra Cadanţu (171 WTA) a pierdut în turul inaugural. Dulgheru a dispus în primul tur de tânăra jucătoare canadiană de origine română Bianca Vanessa Andreescu (17 ani, 188 WTA), cu 6-1, 6-1. Bara a trecut de bulgăroaica Sesil Karatanceva (184 WTA), cu 7-5, 3-6, 7-5, iar Cadanţu (171 WTA) a fost învinsă de belarusa Vera Lapko (135 WTA, cs 22), cu 6-3, 6-1, după 66 de minute de joc. Programul de azi al calificărilor a fost peste cap de ploaie. Alexandra o are adversară pe Dayana Yastremska (177 WTA) în al patrulea meci al zilei de pe terenul 12, dar nici măcar nu s-a abia s-a terminat primul meci, cel dintre Yafan Wang (China) şi Sara Errani (Italia), care a început acum şase ore. La rândul ei, Irina Maria o va înfrunta pe americanca Bernarda Pera (126 WTA, cs 14) în al treilea meci al zilei de pe trenul 13 şi care ar trebui să înceapă peste aproximativ două ceasuri.

Foto: Neal Trousdale

Galerie Foto


Citeşte mai multe despre: Simona Halep, Irina Begu, Alexandra Dulgheru, Monica Niculescu, Australian Open, Sorana Cirstea, ana bogdan, mihaela buzarnescu, alexandra cadantu, wta, Irina Bara, Melbourne


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!