Roger Federer este cel mai vârstnic lider ATP din istorie

Jucătorul elveţian de tenis a devenit, la 36 de ani şi 6 luni şi 11 zile, cel mai vârstnic jucător care ocupă primul loc în clasamentul mondial al tenisului profesionist masculin.

17.02.2018 09:52, de , 0 comentarii , Galerie Foto

Roger Federer este cel mai vârstnic lider ATP din istorie

Acest lucru s-a întâmplat după ce Roger (2 ATP, cs 1) l-a învins în sferturi la ABN AMRO World Tennis Tournament (Rotterdam, Olanda, 1.862.925 de euro premii totale) pe olandezul Robin Haase (42 ATP), cu 4-6, 6-1, 6-1. La finalul meciului, organizatorii i-au oferit un premiu, o cutie pe care era inscripţionat "cel mai vârstnic număr unu din istorie". Momentul a fost unul emoţionant pentru Roger, care a avut lacrimi în ochi în timpul momentului istoric.

Roger l-a depăşit în ceea ce priveşte longevitatea pe Andre Agassi, care avea 33 de ani şi patru luni, în 2003, când era pregătit de Darren Cahill, actualul tehnician al Simonei Halep. Federer revine în vârful ierarhiei mondiale după cinci ani şi trei luni de la ultima oară când a fost lider în clasamentul ATP, în noiembrie 2012. La sfârşitul lunii trecute, prin victoria de la Australian Open, Federer a mai stabilit un record, cel de titluri de Mare Şlem la masculin, 20 la număr. Revenirea lui Roger în scaunul de lider al ierarhiei mondiale a fost posibilă şi ca urmar a faptului că spaniolul Rafael Nadal, accidentat la Melbourne, nu a jucat în ultimele săptămâni. Federer a stat, până acum, 302 săptămâni pe primul loc în clasamentul ATP, dintre care 237 consecutive, între februarie 2004 şi august 2008. 

La acelaşi turneu azi, de la ora 14.00 a României, Horia Tecău şi olandezul Jean-Julie Rojer, desemnaţi a patra pereche favorită la câştigarea competiţiei, îi vor întâlni în semifinale, în primul meci al zilei de pe Terenul central, pe David Goffin şi Grigor Dimitrov (Belgia, Bulgaria; cs 2).

Foto: atpworldtour.com

Galerie Foto


Citeşte mai multe despre: Horia Tecau, ATP, Rotterdam, Roger Federer, Jean-Julien Rojer, ABN AMRO World Tennis Tournament


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!