Roberta Vinci a pus capăt unei cariere de 18 ani

Jucătoarea italiană Roberta Vinci (191 WTA) a fost învinsă în primul tur la Internazionali BNL d'Italia (Roma, 3.351.720 de dolari premii totale la feminin), care se desfăşoară pe terenurile din complexul sportiv Foro Italico de Aleksandra Krunić (Serbia, 46 WTA, lucky loser) cu 2-6, 6-0, 6-3.

15.05.2018 05:03, de , 0 comentarii , Galerie Foto

Roberta Vinci a pus capăt unei cariere de 18 ani

Italianca, beneficiară a unui wild card, anunţase încă de la începutul lunii decembrie a anului trecut că vrea să se retragă “acasă”. La finele partidei, Vinci s-a îmbrăţişat îndelung cu adversara şi cu arbitrul de scaun Mariana Alves, fiind aclamată de spectatorii prezenţi în arenă. Înainte de a ieşi de pe teren, Krunić şi-a prezentat scuze celor din tribune.

La ultima ei conferinţă de presă ca jucătoare profesionistă, Roberta a recunoscut că a avut parte de sfârşitul perfect al carierei. “Nu îmi este uşor, pentru că m-am gândit mult la ziau aceasta. Acum o săptămână am luat un calendar şi am numărat zilele rămase: şapte, şase, cinci... m-am antrenat mai puţin decât deobicei, dar am intrat pe teren fericită. Am încercat să mă bucur de fiecare minge, să îmi termin cariera într-un mod plăcut şi să spun tuturor «Mulţumesc!». Aici, la Roma, a fost sfârşitul perfect al carierei mele”, a spus ea.

Vinci a făcut cunoscut faptul că nu s-a gândit nicioată în ultimele cinci luni să revină asupra deciziei de a se retrage şi a spus şi care este cel mai frumos moment al carierei: victoria din semifinale la US Open, acum trei ani, în faţa liderului mondial de atunci, americanca Serena Williams, cu 2-6, 6-4, 6-4: “Mi-a fost foarte greu să spun ceva după meci, dar este o victorie incredibilă, cea mai mare a carierei mele. A fost o zi fantastică”.

Dacă la individual nu şi-a trecut în palmares niciun trofeu de Mare Şlem, la dublu ea a triumfat de cinci ori: de două ori la Australian Open (în 2013 şi 2014), şi o dată la Roland Garros (2012), Wimbledon (2014) şi US Open (2012), de fiecare dată alături de compatrioata ei Sara Errani. Roberta a făcut parte dintr-o generaţie de excepţie a Italiei, alături de Errani, Flavia Pennetta – în faţa căreia a pierdut finala de la US Open din 2015, cu 7-6 (4), 6-2 –, Francesca Schiavone şi Karin Knapp (şi ea retrasă anul trecut). Ele au câştigat Fed Cup de patru ori, în 2006, 2009, 2010 şi 2013, perioadă de care Roberta îşi aduce aminte cu mare plăcere: “A fost frumos că am rămas acest grup mult timp. Suntem, prietene bune, am jucat de multe ori împreună, dar lucrurile se mai schimbă. Flavia s-a retras la sfârşitul anului 2015, acum a venit rândul meu. Când de curând va face acest pas şi Francesca, nu ştiu. Vine o generaţie nouă din spate, dar eu am fost onorată să joc alături de ele”.

Vinci va rămâne în memoria iubitorilor de tenis şi pentru faptul că a fost consecventă până la final backhand-ului slice cu o singură mână, într-o epocă în care multe jucătoare folosesc ambele mâini când lovesc pe rever, de cele mai multe ori în forţă. “Ştiu că am avut un stil diferit, poate chiar învechit. Dar şi ăsta a fost un motiv pentru care am muncit foarte mult la antrenamente. Trebuie să alergi mult şi să gândeşti fiecare lovitură pentru a te menţine la un nivel înalt. Dar toate rezultatele pe care le-am avut, locul 7 în clasamentul WTA (n.r. – cea mai bună clasare a ei, pe 9 mai 2016), titlurile de Mare Şlem, cele din Fed Cup, le-am obţinut jucând în acest stil. Sunt foarte mândră de tenisul pe care l-am practicat, de mine şi de cariera mea. Tot timpul am încercat să dau tot ce am mai bun şi sunt mândră de asta”, a încheiat italianca.

Foto: pagina de twitter WTA

Galerie Foto


Citeşte mai multe despre: wta, Roma, Internazionali BNL d'Italia, Roberta Vinci


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!