Monica Niculescu este la un pas de tabloul principal la Indian Wells

Jucătoarea română Monica Niculescu (71 WTA, cs 3) a ajuns în turul 2 – şi ultimul – al calificărilor pentru turneul BNP Paribas Open (Indian Wells, Statele Unite, 8.648.508 dolari premii totale).

06.03.2018 02:42, de , 0 comentarii , Galerie Foto

Monica Niculescu este la un pas de tabloul principal la Indian Wells

Niculescu a învins-o Ann Li (Statele Unite, 479 WTA, wild card) cu 6-3, 6-0 în 62 de minute. Românca nu a avut niciun fel de probleme în faţa unei jucătoare care va împlini 18 ani pe 26 iunie şi care a jucat abia al doilea ei meci într-un turneu WTA. Precedentul a avut loc anul trecut, în calificările pentru US Open, când a fost învinsă în primul tur de Victoria Kamenskaya (Rusia) cu 6-4, 7-5. Monica a ratat o primă minge de break în game-ul de debut al partidei, iar de la 4-3 a avut o serie de opt game-uri câştigate consecutiv, la finele căreia a obţinut calificarea în turul 2 al calificărilor. De menţionat că în setul secund Niculescu a cedat doar nouă puncte. Următoarea adversară a româncei este Roberta Vinci (Italia, 147 WTA, beneficiară a unui wild card). Ea a dispus cu 7-5, 6-3, în 93 de minute, de Evgeniya Rodina (Rusia, 11 WTA, cs 23). Meciul va avea loc diseară sau la noapte, ora nefiind, încă, anunţată, deoarece nu s-au terminat toate partidele din primul tur al calificărilor. Pe tabloul principal sunt, deja, prezente, Simona Halep (1 WTA, cs 1) care va juca direct în turul 2, Sorana-Mihaela Cîrstea (35 WTA), Irina-Camelia Begu (36 WTA) şi Mihaela Buzărnescu (38 WTA). 

Foto: Neal Trousdale

Galerie Foto


Citeşte mai multe despre: Simona Halep, Irina Begu, Monica Niculescu, Sorana Cirstea, mihaela buzarnescu, wta, Indian Wells, BNP Paribas Open, Statele Unite ale Americii


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!