Mihaela Buzărnescu va intra în TOP 100 WTA

Jucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu (105 WTA, venită din calificări) s-a calificat în turul 2 la Upper Austria Ladies Linz (226.750 de dolari), turneu care se desfăşoară pe terenurile din cadrul complexului sportiv TipsArena Linz.

11.10.2017 06:38, de , 0 comentarii , Galerie Foto

Mihaela Buzărnescu va intra în TOP 100 WTA

Românca a produs surpriza zilei de marţi, eliminând-o pe a patra favorită, estonianca Anett Kontaveit (35 WTA) cu 7-6 (8), 6-3. În urma acestei victorii, Mihaela va intra, de luni, în Top 100 WTA, pentru prima dată în carieră. De menţionat că pe 2 ianuarie 2017 Buzărnescu era pe locul 540 WTA, cu 50 de puncte. „Este un vis implinit, pe care nu-l credeam a fi realizabil anul acesta. Sunt foarte fericită şi sper să mă menţin în top”, a declarat Buzărnescu în exclusivitate pentru www.OpenTenis.ro.

Meciul cu estonianca a durat o oră şi 42 de minute. În prima parte a confruntării, Mihaela s-a desprins la 4-1, dar adversara a câştigat patru game-uri la rând. Mai mult, Buzărnescu s-a aflat în situaţia de a salva o minge de set pe propriul serviciu, la 4-5 şi 30-40, după care la 6-5 a servit pentru set. S-a ajuns, până la urmă, la tie-break, în care s-au câştigat foarte multe puncte pe serviciul advers: 13 din 18. Kontaveit a condus cu 6-5 şi a avut serviciul, dar Buzărnescu a întors la 7-6, a condus cu 8-7, iar la 9-8 a convertit în punct a treia minge de set. 

În partea a doua a meciului, Mihaela şi-a pierdut serviciul în game-ul de debut, după care a câştigat patru game-uri la rând. Ulterior, fiecare jucătoare şi-a păstrat serviciul, iar la 5-3 românca a convertit în punct a doua minge de meci. Ea o va întâlni în turul secund pe Ajla Tomljanovic (Australia, 177 WTA), care a învins-o cu 3-6, 6-4, 6-1 pe campioana olimpică în exerciţiu, Monica Puig (Porto Rico, 67 WTA). Mihaela a mai obţinut o victorie marţi, la dublu, alături de Oksana Kalashnikova din Georgia. Cele două le-au învins cu 0-6, 6-4, 13-11 pe Lara Arruabarrena-Vecino şi Veronica Cepede Roig (Spania, Paraguay), iar următoarele adversare sunt germancele Nicola Geuer şi Anna Zaja, beneficiare ale unui wild, care au dispus cu 6-4, 2-6, 10-8 de a doua pereche favorită la câştigarea trofeului, Alicja Rosolska şi Abigail Spears (Polonia, Statele Unite).

Pe tabloul de simplu de la Linz au mai fost înscrise două românce. Monica Niculescu (61 WTA, cs 8) a abandonat în meciul cu Arruabarrena-Vecino (80 WTA) la 1-6, 6-1, 2-0 pentru adversară, iar Sorana-Mihaela Cîrstea (37 WTA, cs 5) o întâlneşte azi, de la ora 13.00 a României, în primul meci de pe Terenul 1, pe belgianca Alison van Uytvanck (85 WTA).

Foto: Neal Trousdale

Galerie Foto


Citeşte mai multe despre: Monica Niculescu, Sorana Cirstea, mihaela buzarnescu, wta, Linz


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!