Ana Bogdan a câştigat duelul româncelor la Roland Garros

Accesați link-ul pentru o galerie foto exclusivă realizată pentru www.OpenTenis.ro de Neal Trousdale.

24.05.2017 03:57, de , 0 comentarii , Galerie Foto

Ana Bogdan a câştigat duelul româncelor la Roland Garros

Jucătoarea română Ana Bogdan (106 WTA, cs 5) s-a calificat în runda a doua a calificărilor pentru Roland Garros Roland Garros (Franţa, 39,2 milioane de dolari), al doilea turneu de Mare Șlem al anului, care se desfăşoară pe terenurile din complexul sportiv Stade Roland Garros.

Ea a învins cu 2-6, 6-3, 7-6 (5) altă româncă, Alexandra Dulgheru (511 WTA, clasament protejat - 137 WTA) şi o va întâlni în continuare pe Basak Eraydin (Turcia, 209 WTA), care a trecut cu 6-1, 6-3 de Jamie Loeb (Statele Unite, 147 WTA). Dulgheru a dominat clar prima parte a confruntării, distanţându-se la 5-1. Ea a ratat o primă minge de set pe propriul serviciu, Ana a realizat break-ul la a treia încercare, dar în game-ul imediat următor Alexandra a convertit în punct prima minge de set. Primele patru game-uri din setul secund au fost break-uri, Dulgheru a preluat conducerea cu 3-2 după un game alb, dar Bogdan a câştigat patru game-uri la rând, ducând meciul în decisiv. În ultima parte a confruntării, fiecare jucătoare s-a aflat la conducere. Alexandra s-a distanţat la 3-1, după care a ratat cinci mingi de 4-2 pe propriul serviciu. La 4-4, Dulgheru a realizat un break şi a servit pentru meci, dar Bogdan a realizat break, după care şi-a pierdut, şi ea, serviciul. Din nou Alexandra a servit pentru meci, dar Ana a convertit în punct prima şansă de break. În consecinţă, calificarea s-a decis în tie-break-ul setului decisiv. Echilibrul s-a menţinut şi aici, iar la 5-5 Ana şi-a trecut în cont cele două puncte care i-au permis să se califice în turul secund al calificărilor.

Azi, Marius Copil (93 ATP, cs 1) îl întâlneşte pe belarusul Ilya Ivashka (199 ATP), iar învinpătorul va juca în turul 3, ultimul, al calificărilor pentru Roland Garros. Meciul este al patrulea al zilei de pe terenul 8 şi începe la ora aproximativă 16.30 a României. Marius a câștigat ambele confruntări cu Ilya: în 2015, în optimile turneului challenger de la Izmir, cu 7-6 (4), 5-7, 6-4, și anul acesta, în Cupa Davis, la Minsk, cu 7-5, 6-4, 6-1.

Galerie Foto


Citeşte mai multe despre: Alexandra Dulgheru, Marius Copil, ana bogdan, wta, Roland Garros


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!