20.000 de suporteri au primit-o pe Simona Halep pe Arena Naţională

Jucătoarea de tenis Simona Halep, numărul 1 mondial, a prezentat trofeul cucerit la Roland Garros, luni seara, în cadrul unei ceremonii organizate pe Arena Naţională din Capitală la care au participat aproximativ 20.000 de bucureşteni.

12.06.2018 18:13, de , 0 comentarii , Galerie Foto

20.000 de suporteri au primit-o pe Simona Halep pe Arena Naţională

Fanii jucătoarei române au început să sosească la Arena Naţională cu mult timp înainte de începerea festivităţii organizate de Primăria Municipiului Bucureşti prin Compania „Sport pentru toţi”, în parteneriat cu Federaţia Română de Tenis. Aceştia i-au făcut o primire călduroasă câştigătoarei turneului de la Roland Garros, fluturând steaguri tricolore şi scandând „Simona, Simona”. Evenimentul a început cu intonarea imnului României de către artiştii Monica Anghel şi Marcel Pavel, moment în care pe ecranele gigant din spatele scenei au rulat imagini cu finala de la Roland Garros câştigată în faţa americancei Sloane Stephens. 

„Am vrut să vin special aici ca să ne bucurăm împreună de acest trofeu. Astăzi am venit în ţară şi bucuria este mult mai mare decât pe terenul central de la Paris. Sunt foarte emoţionată, este un moment deosebit pentru mine să mă aflu aici. Sunt foarte mândră că sunt româncă, aşa am spus mereu. Chiar dacă provin dintr-o ţară mai micuţă, iată că se poate face o performanţă mare. Peste tot unde merg în lume am parte de dumneavoastră, de un public călduros. La Paris aţi creat o atmosferă incredibilă şi toţi cei de acolo mi-au spus că nu s-a mai întâmplat în istoria turneului ca imnul unei ţări să fie cântat de spectatori. De aceea vreau să vă mulţumesc din nou”, a spus Halep.

„Bineînţeles că acest drum a fost foarte lung, după cum ştim toţi, de 20 de ani am început să joc tenis. Am avut foarte mulţi oameni lângă mine şi vreau să le mulţumesc antrenorilor care m-au ajutat să realizez această performanţă şi familiei mele. Nu există un sistem foarte bine dezvoltat la noi, dar vreau să mulţumesc României pentru tot ce mi-a oferit. Vreau să cred că România va avea de acum înainte mulţi campioni. Sper ca acest trofeu să fie începutul unei noi generaţii de campioni şi la alte sporturi. Sper să avem mai multă încredere în noi ca oameni şi să credem 100% că putem realiza orice dorim, dar trebuie să visăm mai întâi. Vă mulţumesc foarte mult pentru că aţi venit azi aici. E cea mai frumoasă seară din viaţa mea, nu o voi uita niciodată. Şi la mai multe trofee”, a adăugat Simona.

Huiduieli pentru primarul Capitalei

Halep a apărut pe gazon însoţită de primarul Capitalei, Gabriela Firea, care a fost huiduită de cei din tribune când îi oferea Simonei Halep cheia şi o plachetă. „Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită”, a scris Gabriela Firea, pe Facebook, la o oră după ce a fost huiduită pe Arena Naţională. Firea a afirmat că „aparatul sorosist de propagandă” a demarat compromiterea evenimentului şi că seara, „echipe de cetăţeni cu venin” au venit bine organizate, plasate strategic printre oameni decenţi, apreciind că, din respect pentru performanţa Simonei Halep, aceştia puteau lăsa o jumătate de oră ura la poarta Arenei Naţionale, argumentul său fiind că "acolo este despre sport, respect, valori, performanţă, nu despre câţi bani primim de la ONG-uri dubioase, pentru a transforma Bucureştiul într-un oraş sub asediu”. Ulterior, primarul şi-a închis luni seară pagina de Facebook, după ce internauţii au criticat dur decizia acesteia de a se urca pe scena de pe Arena Naţională alături de Simona Halep şi reacţia sa de după eveniment. Pagina a fost redeschisă şi înschisă marţi de mai multe ori, în prezent nefiind accesibilă.

Publicaţiile New York Times, Daily Mail, San Francisco Chronicle sau Washington Post menţionează, preluând ştirea agenţiei Associated Press, despre ceremonia de la Arena Naţională, unde liderul mondial Simona Halep a fost aplaudată, în timp ce primarul Capitalei, Gabriela Firea a fost huiduită. „Aproximativ 20.000 de persoane s-au strâns pentru a o aplauda pe Simona Halep, care a devenit prima jucătoare din România ce a câştigat un titlu de Grand Slam după decenii. Fanii s-au strâns luni la Arena Naţională pentru a a o vedea pe Halep. Dar când pe scenă a apărut primarul Bucureştiului, Gabriela Firea, mulţimea a schimbat aplauzele în huiduieli. Firea a reacţionat mai târziu afirmând că grupări alte miliardarului George Soros au conspirat pentru a "compromite evenimentul"”, a notat agenţia americană, preluată de publicaţii din întreaga lume.

Un moment similar a avut-o protagonistă pe Elena Udrea. În 2012, Elena Udrea, pe atunci ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, s-a aflat la meciul lui Lucian Bute, organizat în cadrul Galei Bute. După victoria obţinută contra lui Jean Paul Mendy, Lucian Bute le-a mulţumit românilor prezenţi la eveniment, dar şi Elenei Udrea, moment în care publicul a început să huiduie copios. Întrebată cum i s-a părut reacţia oamenilor la auzul numelui său, Elena Udrea a răspuns scurt: „Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită”.

Halep: „trofeul va sta pe masă, ca să îl văd tot timpul”

Simona a fost primită, la sosirea în ţară după victoria de la Roland Garros, la Salonul Oficial al Aeroportului Internaţional Henri Coandă. „Mă bucur să văd atâţia oameni alături de mine pentru a ne bucura împreună de acest trofeu. Este un trofeu deosebit, nu este el prea mare, dar înseamnă foarte mult. Mulţi oameni au fost alături de mine pe acest drum greu, dar se cam uită cât de greu a fost când ai parte de un asemenea succes. Vreau să mulţumesc celor care au pus câte o cărămidă la această performanţă de când am început tenisul, bineînţeles familiei şi tuturor fanilor. Am avut o atmosferă deosebită la finală şi nu numai. Oriunde mă duc în lume am parte de foarte mulţi suporteri români care mă susţin. Cred că sunt jucătoarea cu cei mai mulţi suporteri la toate meciurile. Acasă este mereu bine, sunt bucuroasă că am reuşit acest rezultat”, a spus ea, având alături trofeul de la Roland Garros, o replică în miniatură a celui ridicat deasupra capului după finala de sâmbătă.

„Nu prea am dormit după finala de sâmbătă, cred că doar 3 ore. Nu am simţit ceva deosebit atunci, a fost o zi foarte aglomerată, am făcut poze... dar azi dimineaţă am început să simt din ce în ce mai mult bucuria pentru realizarea acestui vis. Iar acum, fiind acasă şi văzând atâta lume este şi mai mare emoţia şi mulţumirea de sine, împlinirea sufletească pentru că am reuşit acest lucru. Vreau să ne bucurăm împreună de acest trofeu. Mulţumesc pentru această primire deosebită”, a adăugat Simona Halep. „Când am câştigat ultimul punct al finalei am simţit o greutate în picioare pentru că totul se terminase şi se terminase cu bine. Nu am avut o reacţie foarte mare pentru că nu sunt genul. Însă tot ce am avut nevoie a fost să mă uit la oamenii care au fost alături de mine şi să fac un schimb de priviri cu ei. Dorinţa de a fi mai bună de la zi la zi mi-a dat putere să muncesc în continuare. Îmi place acest sport, nu îl fac greu, mi-am dedicat viaţa lui. Trofeul acesta va sta pe masă, ca să îl văd tot timpul. Acest trofeu este şi al meu, dar şi al României. Aici am crescut, aici m-am antrenat mereu şi de aici am ajuns campioană la Roland Garros. Experienţa după cele trei finale pierdute m-au ajutat să câştig sâmbătă. Am avut avut în minte şi finala de anul trecut când am pierdut deşi conduceam. Acum mi-am zis că sunt capabilă şi eu să fac acest lucru (n.r. - să întoarcă scorul şi să câştige). Am lucrat pe partea mentală foarte mult, am început să îmi accept emoţiile şi să fac din asta o armă”, a spus jucătoarea română.

„Darren (n.r. - antrenorul Darren Cahill) mi-a spus înaintea finalei să merg şi să câştig acest meci. Celelalte trei finale disputate de mine au fost tratate un pic altfel, nu cu o aşa mare încredere că pot să câştig. Aşa că el mi-a spus sâmbătă că trebuie să intru pe teren şi să iau acest trofeu. Este cel mai frumos moment al vieţii mele. Bineînţeles că aşteptări sunt mereu şi eu am aşteptări de la mine, dar am încercat să învăţ să fiu la cel mai înalt nivel al meu atunci când simt presiunea şi emoţia din jurul meu. Nu pot să spun că a fost o presiune negativă din partea românilor. Şi ei au aşteptat acest trofeu, la fel ca şi mine. Eu am simţit la Paris şi publicul francez alături de mine, şi nu doar în finală, ci pe tot parcursul turneului”, a adăugat Halep. Ea a menţionat că cel mai frumos moment al zilei de sâmbătă a fost când imnul României a fost intonat pe arena principală a turneului de la Roland Garros. „Cel mai frumos moment al carierei şi al vieţii mele a fost atunci când s-a intonat imnul României la Roland Garros, iar spectatorii au început şi ei să-l cânte. Am încercat şi eu un pic, dar de emoţii nu am reuşit prea mult. După ce am ieşit de pe teren organizatorii mi-au spus că nu s-a întâmplat în istoria turneului ca imnul unei ţări să fie cântat cu cuvinte. A fost un moment emoţionant. Mie rar îmi dau lacrimile pe teren, dar în atunci chiar a fost un moment deosebit. Mulţumesc fanilor pentru căldura transmisă în timpul meciului, mai ales atunci când eram condusă. Ei nu au încetat să mă susţină şi m-au încurajat să revin”, a precizat numărul 1 mondial.

După victoria de la Roland Garros, Simona Halep visează la câştigarea altor turnee de Grand Slam. „Cred că presiunea la turneele de Mare Şlem va rămâne la fel, iar acum cred că dorinţa este chiar mai mare, pentru că am realizat că se poate. Mă simt împlinită profesional pentru că sunt numărul 1 mondial şi am câştigat şi un Grand Slam. Însă cariera mea nu se opreşte aici şi o să îndrăznesc să visez la mai multe titluri de acest gen. Vreau să am copii, vreau să am cât mai mulţi, dar momentan o să continui să joc tenis pentru că îmi place. Iar momentul acesta parcă mi-a dat şi mai multă energie să merg mai departe. Nu mi-am fixat niciun obiectiv după Roland Garros. Aş vrea să îl fixăm împreună dacă se poate. Aş îndrăzni să gândesc cu voce tare şi să visez la un alt Grand Slam”, a spus ea. „Sigur că mă gândesc la participarea la Jocurile Olimpice, mereu mi-am dorit o medalie. Data trecută a fost un pic greu, cu toate problemele din zonă, am decis să nu joc (n.r. - Rio de Janeiro). Însă am jucat la Londra şi a fost ceva deosebit. Dacă voi fi sănătoasă şi aptă de joc mă duc cu cea mai mare plăcere la Tokyo. Este ceva deosebit să joci pentru ţara ta la Jocurile Olimpice, chiar şi faţă de un Grand Slam”, a afirmat Halep. Ea îşi va lua câteva zile de vacanţă după care va reveni la antrenamente. „Nu sunt foarte obosită, sunt OK. Am fost bine pregătită pentru acest turneu, iar acum că m-am eliberat de presiune şi tensiune mă simt şi mai bine. Îmi voi lua câteva zile vacanţă şi după aceea revin la pregătirea pe iarbă”, a explicat ea.

Foto: pagina de facebook FR de Tenis

Galerie Foto


Citeşte mai multe despre: Simona Halep, wta, Roland Garros, Franţa


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!